Gazprom, devenit o cetate rusească „asediată” de Turcia şi CE

0

Turcia, a doua mare piaţă de export a companiei ruse Gazprom după Germania, a cerut reducerea preţului la gaze, ameninţând că altminteri îşi va reduce volumul achiziţiilor, scriu ziarele moscovite de vineri (30 septembrie 2011).

Kommersant arată că Ankara deja se bucură de un preţ mai mic la gazul rusesc, faţă de cel practicat în multe ţări europene. Turcia a ales un moment foarte potrivit pentru a lovi Gazprom, aflat în colimatorul Comisiei Europene pentru presupuse încălcări ale normelor antitrust, menţionează Nezavisimaia Gazeta.

Turcia are instrumente de presiune asupra Rusiei – de la acordul pentru montarea gazoductului South Stream prin apele sale teritoriale până la construirea unei centrale nucleare la Akkuya. Problema reducerii preţului la gaze poate fi soluţionată numai la nivel politic, iar unul dintre factorii determinanţi va fi relaţia Turciei cu Uniunea Europeană, semnalează Kommersant.

Ministrul turc al energiei a declarat că ţara sa ar putea să nu mai prelungească, începând cu anul viitor, contractul cu Gazprom privind achiziţionarea gazelor prin traseul vestic. Turcia va recurge la această măsură dacă nu va obţine „o semnificativă reducere a preţului”, a afirmat demnitarul de la Ankara.

Monopolul rus i-a livrat Turciei în 2010 un volum de 18 miliarde de metri cubi de gaz, iar contractul menţionat de ministrul energiei asigura o treime din aceste livrări – 6 miliarde de metri cubi.

Este vorba de cel mai vechi contract al Gazprom, pe care compania îl onora în cadrul unui acord interguvernamental încă din 1986 şi încheiat pe 25 de ani. Traseul vestic vizează livrările prin gazoductul transbalnic, care trece prin Ucraina, Republica Moldova, România şi Bulgaria.

Rusia mai livrează Turciei opt miliarde de metri cubi de gaz prin Blue Stream, ce trece pe sub Marea Neagră.

Gazprom s-a transformat într-o cetate asediată, titrează Nezavisimaia Gazeta. Atacarea companiei a început marţi, prin verificările surpriză efectuate la filialele ei din întreaga Europă, iar joi s-a ales cu noi „luptători” din Turcia, scrie publicaţia rusă.

Turcia împuşcă doi iepuri odată: ajută Uniunea Europeană, slăbind monopolul rus, şi îşi negociază preferinţe. „Are loc un joc reuşit pe fondul problemelor companiei Gazprom”, este de părere expertul companiei Univer, Dmitri Aleksandrov.

În opinia sa, nu are niciun sens ca Turcia să renunţe la gazul rusesc, în schimb îl poate obţine mai ieftin sau primi acordul Rusiei de a-l reexporta. Verificările filialelor de către CE şi demersul concomitent al Turciei nu sunt întâmplătoare, dar nu este pe deplin clar ce scopuri comune urmăresc Ankara şi Bruxellesul.

Poate fi vorba fie de renunţarea la construirea gazoductului South Stream, concurent al proiectului european Nabucco, fie renunţarea la piaţa cu amănuntul sau la contractele pe termen lung.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.