ANPC: Nereguli la 7 din 10 site-uri care comercializau prin Internet bilete pentru evenimente culturale şi sportive

0 4

România a participat alături de alte 28 de state membre ale Reţelei de Cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor la o acţiune de control a website-urilor care comercializează prin Internet bilete pentru evenimente culturale şi sportive, acţiune iniţiată de Comisia Europeană şi lansată în septembrie 2010 – Internat Sweep 2010.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat 10 astfel de websituri din România, iar 7 dintre ele erau cu nereguli referitoare la lipsa datelor complete de identificare sau de contact ale comerciantului sau a informaţiilor privind produsul şi taxele suplimentare sau ale modului în care se calculează preţul final”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.

Acesta a precizat că la nivelul celor 29 de state (ţările membre UE şi Norvegia şi Islanda) au fost verificate 414 situri, 88% dintre acestea respectând legislaţia în vigoare, faţă de 40% în 2010.

„România s-a aflat printre ţările care au acordat o atenţie deosebită acestei acţiuni, iar raportul prezentat Comisiei a fost unul bun”, a spus Cerbulescu.

ANPC a mai realizat o astfel de acţiune de control, la nivel naţional, în perioada 19-23 septembrie, în cadrul căreia au foste verificate 196 de website-uri.

„Din cele aproape 200 de websituri verificate, care comercializează produse şi servcii online, aparţinând unor agenţi economici, la 148 au fost depistate abateri de la prevederile legale. Acestor agenţi economici li s-au aplicat 204 sancţiuni, din care 83 au fost amenzi contravenţionale, iar valoarea amenzilor a depăşit 290.500 lei”, a subliniat şeful ANPC.

Site-urile verificate de ANPC comercializau produse textile, produse electronice, articole pentru copii, produse şi servicii alimentare, vouchere pentru promoţii şi servicii turistice.

Neregulile constatate au vizat afişarea datelor de identificate şi de contat ale comerciantului, informarea completă şi corectă asupra datelor esenţiale ale produsului şi serviciului, afişarea preţului final şi al linkului pe care orice consumator poate intra pe site-ul ANPC.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata