Deputatul Culiţă Tărâţă a anunţat că acţionează în instanţă Antena 3 pentru prezentarea unor informaţii false

0
Deputatul progresist Culiţă Tărâţă a anunţat, marţi, în plenul Camerei, că acţioneză în instanţă postul de televiziune Antena 3 pentru gravele prejudicii de imagine care i-au fost aduse în emisiunea „Sinteza zilei” de luni.

Culiţă Tărâţă a făcut anumite precizări arătând că în cadrul companiilor pe care le coordonează în Insula Mare a Brăilei lucrează peste 3.600 de salariaţi, pentru care plăteşte la zi taxele la stat, şi că nu a deţinut niciodată o barjă.

„Având în vedere aceste aspecte, dar şi prezentarea unor informaţii false şi profund calomnioase în emisiunea ‘Sinteza zilei’ de la Antena 3 am decis să acţionez în instanţă postul de televiziune amintit pentru restabilirea adevărului şi pentru sancţionarea celor care provoacă minciuna şi calomnia sub formă de materiale jurnalistice”, a spus deputatul independent afiliat la UNPR.

El a arătat că se pune la dispoziţia organelor de anchetă fără să mai fie necesară aprobarea Camerei Deputaţilor.

„În momentul în care se va confirma aşa ceva, cel care vă vorbeşte îşi depune demisia din Parlamentul României”, a completat Culiţă Tărâţă.

El a menţionat că nu este pentru prima dată când acest post de televiziune prezintă informaţii false în cazul său, înlocuind „deontologia profesională şi bunul simţ cu atacuri la persoană şi denigrări”.

„Pentru mine este o onoare să produc pâine şi faptul că ai bunul simţ să o dai şi celor din jurul tău este o onoare şi mai mare şi în faţa propriei conştiinţe şi a lui Dumnezeu”, a conchis Culiţă Tărâţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.