România: Se caută un nou partener de coaliţie

0

Premierul român Emil Boc va fi probabil pus în situaţia de a încheia o alianţă cu un partid populist, susţinător al unei fiscalităţi reduse, dacă doreşte să rămână la putere după alegerile de anul viitor, iar acest lucru ar putea pune în pericol reformele convenite cu FMI /Fondul Monetar Internaţional/, apreciază marţi într-o analiză agenţia Reuters.

Măsurile de austeritate l-au costat pe premierul centrist jumătate din nivelul de popularitate, care acum este de 18%, dar acesta are mari şanse să rămână la putere datorită legăturilor sale apropiate cu preşedintele Traian Băsescu şi divizărilor din rândul opoziţiei. Dar, notează Reuters, pentru a se menţine la guvernare va trebui să-şi găsească un partener.

Boc a impus măsuri dureroase pentru a încheia acordul de 20 de miliarde de euro /26 miliarde de dolari/ cu FMI, iar partenerul său de coaliţie, Uniunea Democrată Maghiară din România /UDMR/, o formaţiune a etnicilor maghiari, va fi într-o situaţie dificilă la alegerile din 2012.

Episcopul reformist Laszlo Tokes, al cărui protest s-a aflat la originea revoluţieianticomuniste din 1989, a format un nou partid, care va duce la împărţirea voturilor comunităţii maghiare şi va îngreuna trecerea UDMR peste pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Deoarece Partidul Liberal-Democrat al lui Boc nu va reuşi, aproape sigur, să formeze singur o majoritate, singura sa opţiune realistă pare să fie o înţelegere cu un alt partid nou, Partidul Poporului, care promite tăieri majore de impozite şi creşterea salariilor şi a pensiilor.

‘Guvernul este pe cale să piardă un sprijin politic cheie pentru politicile sale de austeritate, în condiţiile în care etnicii maghiari dispun de acum înainte de o alternativă electorală, pentru prima dată în cei 20 de ani de după căderea comunismului’, a subliniat analistul politic independent Bogdan Teodorescu, citat de Reuters.

Acesta a remarcat că Tokes ‘devine o alternativă critică la UDMR, însă probabil că va diviza întreaga comunitate’ maghiară.

În contrast cu vecina sa Ungaria, România, deşi lovită de recesiune, a dat dovadă de angajament faţă de ‘centura de siguranţă’ a FMI, iar pentru 2012 intenţionează să reducă deficitul fiscal la 3% din PIB de la 4,4% în 2011 şi 6,5% în 2010.

Pentru a întări o economie fragilizată de implozia creditelor, care a aruncat România într-o profundă recesiune ce a durat 2 ani, este nevoie de continuarea disciplinei fiscale şi de controlul cheltuielilor. Acordul cu FMI mai durează până după alegerile prevăzute pentru sfârşitul lui 2012.

Or, acest acord menit să reducă deficitul cuprinde planuri de restructurare a companiilor de stat cu pierderi, disponibilizări masive şi privatizări în sectorul energetic, măsuri care nu par a fi pe placul Partidului Poporului.

‘Orice semn de fragilitate în coaliţie poate avea un impact substanţial asupra pieţei, în ce priveşte cursul leului şi evoluţia ratelor’, potrivit lui Nicolaie Alexandru Chideşciuc, de la ING.

De fapt, Emil Boc se află într-o situaţie mai confortabilă decât ar putea sugera nivelul său scăzut de popularitate, din cauză că oponenţii săi de stânga, din USL, sunt divizaţi şi probabil că nu vor reuşi să-şi menţină alianţa sau să obţină peste 50% din voturi.

Dacă nu obţin majoritatea la legislativele de la anul, este aproape sigur că Băsescu îşi va folosi prerogativele prezidenţiale pentru a-l numi din nou pe Boc premier.

UDMR obţine de regulă 6-7% la scrutinuri – fiind susţinut efectiv de toată populaţia etnică maghiară din România – şi a sprijinit aproape toate guvernele postcomuniste de după 1990, iar mogulul media Dan Diaconescu şi recentul creat său Partid al Poporului par pregătiţi să profite de declinul ei, notează Reuters.

Între promisiunile lui Diaconescu se numără reducerea TVA la 10% de la 24% în prezent şi o ‘vacanţă’ de 12 luni de la plata dobânzilor la creditele personale, măsuri care ar zădărnici planurile lui Boc de scădere a deficitului.

Cu un asemenea program, partidul său poate obţine 10% din voturi la alegerile din 2012, în opinia unor analişti, iar astfel ar deveni a treia forţă politică în parlament şi un jucător-cheie pe eşichierul politic.

Analistul politic Cristian Pătrăşconiu afirmă că PDL va avea aproape sigur nevoie de un partener de coaliţie, chiar dacă va avea câte ceva de câştigat de pe urma ‘defectărilor’ din fragila USL. ‘Partidul Poporului ar putea atrage 7-10% din voturi cu un program pur populist. Un partid cu un asemenea scor dobândeşte automat o importantă forţă de negociere’, spune acesta.

În acelaşi timp, odată cu apropierea alegerilor se ridică tot mai des întrebarea dacă România va reuşi să-şi păstreze echilibrul monetar, în condiţiile în care orice semne de incertitudine pot fi o lovitură pentru leu, care a înregistrat săptămâna trecută cel mai scăzut nivel faţă de euro din ultimele 15 luni, şi ar putea creşte costul creditării.

‘Suntem tot mai îngrijoraţi în legătură cu alegerile din 2012 şi ne-am putea revizui în jos previziunile monetare’, a afirmat Elisabeth Andreew, analistă la Nordea.

Astfel de preocupări nu vor fi, probabil, calmate de comentariile venite din partea lui Băsescu şi a unor politicieni de rang înalt din PDL în sensul că ar putea ajunge la un acord cu Partidul Poporului. Fiica preşedintelui chiar şi-a înregistrat marca ‘Mişcarea populară’, aminteşte Reuters.

‘Trebuie să vedem ce drum urmează acest partid /al poporului/’, a spus ministrul dezvoltării regionale, Elena Udrea, un aliat cheie al lui Băsescu. ‘În orice caz, dacă un partid intră în parlament, poate fi luat în calcul pentru formarea unei majorităţi’, a adăugat ea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.