Ambasada României din Libia şi-a reluat activitatea

0
Ambasada României la Tripoli şi-a reluat oficial activitatea pe 2 octombrie, la nivel de însărcinat cu afaceri a.i. şi cu personal restrâns, adecvat condiţiilor politice şi de securitate de pe teren, acest pas survenind în contextul evoluţiilor recente din Libia, informează un comunicat de presă transmis marţi de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Statul român se alătură astfel acţiunilor comunităţii internaţionale în sprijinul Libiei şi dă curs dorinţei reciproce privind menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări. Reluarea activităţii ambasadei răspunde şi interesului pe care îl manifestă mediul de afaceri românesc de a participa la reabilitarea infrastructurii generale avariate de conflictul intern şi la reconstrucţia economică a Libiei, evidenţiază comunicatul menţionat.

Totodată, statul român va fi în măsură să reia asistenţa consulară şi sprijinul în situaţii de urgenţă pentru cetăţenii români care trăiesc în Libia şi pentru cei care vor participa la activităţi economice şi sociale în această ţară, mai arată sursa citată.

Pe fondul agravării situaţiei de securitate din Libia, activitatea Ambasadei României la Tripoli fusese suspendată temporar, la 14 mai 2011, odată cu aplicarea celei de-a doua etape a evacuării personalului diplomatic şi de protecţie al oficiului diplomatic. Între 21 februarie şi 1 martie autorităţile române au coordonat o operaţiune de evacuare prin care 735 de cetăţeni români şi peste 100 de cetăţeni străini au fost extraşi din Libia.

La 1 septembrie 2011, România a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) drept singurul partener politic în relaţia cu Libia, iar preşedintele Traian Băsescu a participat la Conferinţa internaţională pentru sprijinirea Libiei, de la Paris.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a avut, la 21 septembrie, în marja dezbaterilor politice generale ale celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale ONU, o scurtă întrevedere cu preşedintele CNT, Mustafa Abdul Jalil.

La propunerea MAE, preşedintele României a aprobat, la 20 septembrie, reluarea activităţii Ambasadei României la Tripoli, printr-o abordare graduală, adecvată evoluţiilor politice şi de securitate de la faţa locului.
România se află în primul eşalon de state membre UE care redeschid ambasadele lor de la Tripoli.

Printre statele care au redeschis oficiile lor diplomatice, începând cu 25 august, se numără Franţa, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, Malta, plus o misiune/Delegaţie a UE, Turcia, SUA şi Canada.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.