Criza economică deschide calea partidelor marginale în Europa

0 2

Tsunamiul crizei economice avansează cu mare viteză spre coastele politicii europene. Multe simptome permit anticiparea că, pe termen scurt şi mediu, impactul său va schimba peisajul politic actual.

Fără îndoială că alegătorii vor alunga mulţi guvernanţi din palatele puterii şi vor accelera eroziunea partidelor de masă, deschizând calea unei perioade de volatilitate şi fragmentare politică, notează marţi (04 octombrie 2011) într-un editorial ziarul El Mundo.

Semnalele schimbării se succed: Nicolas Sarkozy a pierdut majoritata în Senat; Angela Merkel a suferit mai multe eşecuri electorale la alegerile regionale din 2011; Silvio Berlusconi a perdut Milano şi alte oraşe importante la alegerile municipale din primăvară; conservatorul portughez Jose Socrates a fost înlăturat de la putere de alegerile din iunie.

Dreapta daneză a pierdut la 15 septembrie alegerile generale după zece ani de putere. Sondajele sunt foarte proaste pentru toţi guvernanţii din Europa, cu precădere în Spania. De cealaltă parte a Atlanticului se ascultă acelaşi refren: criza pune în pericol realegerea lui Obama, deşi deocamdată nu are rivali puternici.

Desigur, fiecare vot de condamnare are argumentele sale, iar alternanţa la putere este un lucru obişnuit şi un fenomen democratic. Pe de altă parte, nu se poate elimina posibilitatea ca vreunul din conducătorii actuali să câştige anul viitor. Totuşi criza este un accelerator al dinamicilor tradiţionale şi un factor de uzură a puterii.

Numeroşi politologi avertizează că previzibila schimbare generală de ştafetă este o consecinţă evidentă a acesteia. Potrivit politologului Stefano Bartolini, „alternanţa nu
este sinonimă cu alternativa.

Principalele partide conservatoare şi progresiste au politici din ce în ce mai apropiate. Răspunsurile lor la criză sunt similare, fapt ce se va traduce printr-o simplă schimbare de persoane nu de de direcţie politică, cee ce va spori frustrarea populaţiilor care îşi vor da seama că nu îi pot schimba decât pe politicieni, nu şi politicile”, conchide el.

Magnus Ryner, politolog la Oxford, este de aceeaşi părere: „Consecinţa directă a acestei situaţii este accelerarea eroziunii fortăreţei partidelor de masă. Ceea ce subzistă în alternanţa la putere este uzura treptată a marilor partide, care vor fi principala victimă a frustrării cetăţenilor, în favoarea partidelor marginale”, remarcă profesoral.

Cazul danez este edificator: blocul progresist a reuşit să revină la putere după un deceniu, dar Partidul Social-Democrat, principala forţă a coaliţiei, a obţinut cele mai proaste rezultate în alegeri de după al doilea război mondial..

Pe de altă parte, criza este legată de responsabilitatea guvernului, la conducerea căruia se află partide de masă. Totuşi, turbulenţele i-au determinat atât pe social-democraţi cât şi pe democrat¬creştini să adopte aceleaşi măsuri: politici de austeritate, cu nuanţe foarte mici.

„În faţa acestui fenomen se deschide calea partidelor marginale. De extremă-dreapta, sau nu”, asigură Reyner. În Germania, Verzii sunt în creştere, după succesul liberalilor din 2009. În Italia, a luat un mare avânt partidul Italia Valorilor /IDV/, care a câştigat primăria din Napoli, iar în nordul Europei triumfă partidele antiimigraţie.

Fenomenul vine din spate. Principalele două partide germane – democrat-creştin şi social-democrat – au obţinut 76% din voturi în 1998, faţă de 56% în 2009. În Marea Britanie, laburiştii şi conservatorii au scăzut de la 76% la 65% între 1992 şi 2010.

În Olanda de la 66% la 40%, între 1989 şi 2010. În Danemarca, de la 60% în 2001 la 51% în 2011. În Finlanda, de la 49% în 2002 la 39% anul acesta; iar în Portugalia de la 78% în 2002, la 66% în prezent.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata