Liderul sindical Liviu Luca, pus sub învinuire de procurorii DNA

0

Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca, a fost pus sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar legat de un contract privind administrarea patrimoniului sindicatului, potrivit declaraţiilor pe care Luca le-a dat, marţi, la ieşirea din sediul DNA.

„Sincer să fiu, încă nu am înţeles despre ce este vorba. O să mă duc acasă să îmi fac lecţiile”, a spus Liviu Luca după întâlnirea avută cu procurorii anticorupţie.

Liderul sindical a precizat că firma care aparţinea CNSLR-Frăţia a încheiat un contract cu o altă firmă privind managementul patrimoniului confederaţiei, printre prevederile contractuale numărându-se acela de a aduce un anumit profit.

„Se încheie un contract de management între firma sindicatelor şi o altă firmă, cu obligaţia ca firma sindicatelor să aducă un profit. Că-l scoate, că nu-l scoate, nu e treaba noastră. Nu văd care este problema”, a mai spus Luca.

Acesta a fost chemat la sediul DNA în cursul dimineţii de marţi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.