Ministerul Mediului dă dreptate ONG-urilor „care manipulează prin presă” şi susţin Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău

0 9

Dizolvarea Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău nu are suport legal, iar schimbarea unor membri nu se poate face cum ar vrea unii dintre reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ, precizează un răspuns al directorului Direcţiei Biodiversitate din Ministerul Mediului şi Pădurilor, Alina Frim, către două coaliţii importante de protecţia mediului, din data de 4 octombrie.

„Nici unul dintre regulamente nu prevede situaţii de dizolvare a consiliului ştiinţific. De altfel, nu există o bază legală în acest sens”, afirmă directorul Alina Frim. De asemenea, este respinsă abordarea „pe blocuri” a membrilor Consiliului Ştiinţific: „Modificarea componenţei consiliilor ştiinţifice prin introducerea «în grup» a noi membri este nejustificată”, mai precizează documentul amintit.

În final, oficialul ministerului dă asigurări că actualul Consiliu Ştiinţific se bucură de sprijinul instituţiilor centrale care au ca menire protecţia mediului. „Vă informăm că sprijinim atât Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, respectiv al parcului Natural Bucegi, cât şi celelalte Consilii Ştiinţifice în vederea desfăşurării activităţii pentru care au fost constituite”, se precizează în finalul scrisorii.

Reamintim că, după refuzul unor membri ai Consiliului Ştiinţific Ceahlău de a accepta traseul unei pârtii de schi chiar prin zona de protecţie totală a Parcului Naţional, pe care l-ar fi secţionat pe verticală, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mircea Pintilie s-a deplasat la Bucureşti, încercând să obţină aprobări pentru dizolvarea forului ştiinţific şi înlocuirea acestuia cu unul pentru care a prezentat trei variante, în care să fie incluse, pe lângă unii membri actuali, persoane care să sprijine construirea pârtiei în rezervaţie.

Presiunile făcute au constituit cea mai gravă încercare de a călca în picioare autoritatea unui for ştiinţific girat de Academia Română şi de Ministerul Mediului, precum şi legislaţia în domeniu.

Pentru corecta informare a cititorilor şi pentru prezentarea întregului context al punctului de vedere exprimat de Ministerul Mediului, redăm în continuare răspunsul primit de coaliţiile de mediu de la directorul Direcţiei Biodiversităţii, Alina Frim.

«Ministerul Mediului şi Pădurilor Direcţia Biodiversităţii

Nr. înreg: 182619/A.F./04.10.2011
Către: Coaliţia ONG Natura 2000
Către: Coaliţia pentru Mediu

În atenţia: domnului Laszlo Potoszky
Referitor la: introducerea de noi membri în Consiliile Ştiinţifice ale parcurilor naturale şi naţionale / dizolvarea consiliilor ştiinţifice

Stimate Domnule,

Având în vedere informaţiile transmise cu privire la dizolvarea unor Consilii Ştiinţifice ce funcţionează pe lângă administraţiile parcurilor naţionale şi naturale, demiterea sau introducerea unor noi membri în acestea, menţionate în scrisoarea dumneavoastră nr. 11/09.09.2001, vă comunicăm următoarele:

Conform art. 19 alin (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, „Componenţa consiliilor ştiinţifice se propune de către administraţiile ariilor naturale protejate, cu avizul Academiei Române, şi se aprobă de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi pădurilor, iar regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliilor ştiinţifice se stabileşte, cu avizul Academiei Române, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în mod unitar pentru toate ariile protejate”.

Până la apariţia ordinului ministrului mediului şi pădurilor care să stabilească regulamentul unitar de funcţionare al tuturor consiliilor ştiinţifice ale parcurilor, funcţionarea consiliilor ştiinţifice este reglementată prin regulamentele aprobate de conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului pentru fiecare regulament în parte.

Cele mai multe dintre parcurile naturale şi naţionale au regulamentele consiliilor ştiinţifice aprobate prin Ordin al ministrului mediului şi dezvoltării durabile în anul 2008. Toate aceste regulamente propun ca înlocuire a membrilor consiliului ştiinţific situaţiile în care „a) un membru se retrage; b) un membru nu participă la trei şedinţe consecutive; c) un membru încalcă obiectivele planului de management”. Nici unul dintre regulamente nu prevede situaţii de dizolvare a consiliului ştiinţific. De altfel, nu există o bază legală în acest sens.

Referitor la modificarea componenţei consiliului ştiinţific prin introducerea de noi membri, aceasta se poate face în măsura în care este necesar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (propunere înaintată de către administraţia parcului, votată de membrii consiliului ştiinţific conform regulamentului, validată de Academia Română şi promovată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor).

Modificarea componenţei consiliilor ştiinţifice prin introducerea „în grup” a noi membri este nejustificată, întrucât fiecare parc beneficiază deja de consilii ştiinţifice. De asemenea, subliniem faptul că acest organism, fiind unul cu rol de autoritate ştiinţifică pe teritoriul ariei parcului, membrii săi trebuie să facă dovada experienţei în domeniul protecţiei şi conservării biodiversităţii şi desfăşurării de activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul biodiversităţii şi ariilor naturale protejate.

Având în vedere cele menţionate, vă informăm că sprijinim atât Consiliul Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, respectiv al parcului Natural Bucegi, cât şi celelalte Consilii Ştiinţifice în vederea desfăşurării activităţii pentru care au fost constituite.

Cu stimă,
Director, Alina Frim»

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata