Patriarhul Daniel va sfinţi biserica românească din Most – Cehia

0
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi mitropolitul Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia vor sfinţi duminică (9 octombrie) biserica din localitatea Most – Cehia, construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Patriarhia Română, piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin a fost sfinţită de vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist şi de mitropolitul Krystoph al Cehiei şi Slovaciei în 14 iulie 2007.

Biserica de lemn, lucrată în stil maramureşean de meşteri lemnari din Bârsana – Maramureş, a fost achiziţionată de Patriarhia Română în anul 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi amplasată pe terenul oferit de Primăria oraşului Most.

În vara anului 2011, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, şi anume placarea pereţilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spaţiu, pictarea bolţii din sfântul altar şi montarea catapetesmei sculptate în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române.

Biserica a fost înzestrată de Patriarhia Română cu nouă strane, două tronuri arhiereşti şi două iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, trei policandre şi toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcaşului de cult s-a amplasat o troiţă şi au fost montate două porţi mari de acces, sculptate în lemn de stejar.

După slujba de sfinţire, patriarhul Daniel şi mitropolitul Krystoph vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din România, Cehia şi Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care s-au jertfit pentru eliberarea ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei de sub ocupaţia nazistă.

De asemenea, la eveniment vor participa reprezentanţi ai Statului Român, ai Ambasadei Române la Praga, ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi ai autorităţilor locale din oraşul Most.
Luni, 10 octombrie, patriarhul Daniel se va întâlni cu oficialităţi din Republica Cehă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.