Senat: Proiectul USL de modificare a Codului muncii, adoptat tacit

0

 Senatorii au adoptat tacit, în data de 28 septembrie, proiectul de modificare a Codului muncii iniţiat de parlamentarii USL, anunţul fiind făcut, în plenul de miercuri, de preşedintele Mircea Geoană.
Proiectul prevede, printre altele, obligativitatea negocierilor colective pentru unităţile cu mai mult de 21 de angajaţi.

Printre măsurile propuse de Opoziţie se regăseşte şi o prevedere potrivit căreia orice modificare în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.

În ceea ce priveşte perioada de probă, proiectul prevede că perioada maximă de probă este de 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi 120 pentru funcţiile de conducere, iar contractul individual de muncă poate înceta fără preaviz, dar cu o notificare scrisă pe durata perioadei de probă.

De asemenea, angajatorul poate renunţa unilateral la clauza de neconcurenţă prevăzută în contract, plata indemnizaţiei de neconcurenţă încetând după minim 30 de zile de la notificarea scrisă adresată salariatului de către angajator privind denunţarea acesteia.

O modificare a articolului 35 din Codul muncii prevede că orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei.

Pe durata reducerii sau întreruperii temporare a activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea respectivă, beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

O altă prevedere stabileşte că un contract de muncă pe perioadă determinată nu poate fi încheiat pentru mai mult de 36 de luni, iar munca suplimentară poate depăşi durata de 48 de ore pe săptămână (durata maximă legală – n.r.) cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de patru luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

De asemenea, durata concediului neîntrerupt ar fi de cel puţin 10 zile, potrivit propunerilor parlamentarilor USL, iar nivelul salariului minim este stabilit prin contracte colective de muncă.
În altă ordine de idei, munca la negru ar urma să fie pedepsită cu amendă între 10.000 şi 20.000 lei pentru fiecare angajat.

Iniţiativa a fost depusă de Opoziţie după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea, în primăvară, pe propria variantă de modificare a Codului muncii.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.