Taj Mahal s-ar putea prăbuşi în cinci ani

0 7
Cunoscutul monument Taj Mahal s-ar putea prăbuşi în decurs de cinci ani dacă nu se adoptă măsuri urgente pentru consolidarea fundaţiilor, au afirmat specialişti în domeniu, potrivit ediţiei de miercuri a publicaţiei Daily Mail.Monumentul din marmură, ce datează de 358 de ani, este cea mai cunoscută atracţie turistică din India, patru milioane de vizitatori fiind înregistraţi anual în oraşul Agra (nord).

Anul trecut au apărut crăpături în unele părţi ale mormântului şi cele patru minarete care înconjoară monumentul prezintă semne de înclinare.

Taj Mahal-ul, care a devenit monument al dragostei trainice, a fost construit de împăratul mogul Shah Jahan în amintirea frumoasei sale soţii Mumtaz Mahal, care a murit la naştere.

Imaginea romantică a monumentului a atras staruri de cinema din toată lumea şi membri ai famiilor regale, între care Prinţesa Diana, care s-a fotografiat în faţa monumentului după despărţirea de Prinţul Charles.

Istorici, ecologişti şi politicieni au atras atenţia că monumentul s-ar putea prăbuşi. Conducătorul unui grup de campanie pentru conservarea monumentului, Ramshankar Katheria, deputat de Agra, a semnalat că, dacă nu se iau măsurile corespunzătoare, Taj Mahal se va prăbuşi în doi-cinci ani. Ramshankar Katheria a indicat că sunt necesare aproximativ 71 de milioane de lire pentru construirea unui baraj pe râu.

‘Minunea arhitecturală a lumii îşi pierde strălucirea şi, dacă aceasta persistă, minaretele se pot prăbuşi deoarece fundaţia de lemn putrezeşte din cauza lipsei de apă. ‘Nimeni nu a fost autorizat să aibă acces la fundaţii în ultimele trei decenii. Dacă totul este în regulă, ce au de ascuns?’, a întrebat deputatul.

‘Taj se află situat pe malul râului Yamuna care acum a secat’, a afirmat, la rândul său, profesorul Ram Nath, istoric, unul dintre cei mai mari specialişti din lume în monumentul Taj Mahal.

‘Aceasta nu a fost anticipat niciodată de constructorii monumentului. Râul este un element component al design-ului arhitectural şi dacă râul seacă, Taj nu poate supravieţui’, a explicat profesorul Ram Nath.

Potrivit ecologiştilor, o campanie de plantare de copaci şi o conductă de apă ar putea ameliora situaţia complexului arhitectural. Scăderea nivelului apei afectează de asemenea capitala Indiei New Delhi. Guvernul indian a creat deja un departament pentru conservarea monumentului arhitectural Taj Mahal, menţionează sursa citată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata