Anvelopele all-seasons pe timp de iarnă nu sunt suficiente pentru a evita amenda

3
Anvelopele all-seasons pe autoturism nu sunt suficiente pentru a scăpa de amendă, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de Guvern care obligă şoferii să se echipeze de iarnă, fiind necesar ca pe cartea de identitate să scrie Mud plus Snow (noroi plus zăpadă – n.r.) la care se adaugă câteva semne distincte, a declarat joi,  Florian Coman, directorul Autorităţii Rutiere Române (ARR).

„Expresia all-seasons este generală. Sunt considerate de iarnă anvelopele care pe lângă expresia M plus S (Mud plus Snow) trebuie să aibă şi anumite semne, respectiv, un fulg de nea şi o creastă alpină. Repet însă, vor fi date amenzi celor care îngreunează circulaţia din cauza faptului că nu sunt echipaţi de iarnă”, a spus reprezentantul ARR.

Oficialul a precizat că soferii care îşi vor schimba anvelopele la iarnă vor primi şi un certificat de conformitate de la service-urile auto prin care se atestă că anvelopele montate sunt de iarnă.

„În cazul în care anvelopele montate nu respectă legea iar conducătorul auto este amendat atunci amenda poate fi achitată de service deoarece nu a montat anvelopele legale”, a explicat directorul general ARR.
Potrivit Ordonanţei, cauciucurile de iarnă devin obligatorii între 1 octombrie şi 1 martie.

Conducătorii autovehiculelor care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă sunt sancţionaţi cu reţinerea talonului şi amendă de până la 4.000 de lei.

În cazul vehiculelor de transport marfă sau persoane, neechiparea cu anvelope de iarnă şi lanţuri este pasibilă de amendă între 2.500 şi 4.000 de lei, precum şi reţinerea talonului.

În caz de accident, la sancţionarea cu amendă se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor si despăgubirilor pentru pagubele produse.

Citește și
3 Comentarii
  1. 4000 lei spune

    cartea de identitate a cui a vehiculului? MS simplu nu inseamna tot mud and snow? semnul cu piscul si norul nu are acelasi inteles ca si cel cu soarele, norul si fulgul de nea ?hotarati-va fratilor ma asteptam sa apara alt adevar.

  2. rusine spune

    asta nu stie ce vorbeste. sa-si dea demisia!!

  3. Bogdan spune

    in articolele astea nu sunt prezentate altceva decat amenzile, dar sa fie mai expliciti nu stiu. niste nenorociti! pana acum au zis una, acum zic alta! ei se cred in tarile nordice unde nivelul de trai nu se compara cu al nostru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.