Borisov şi-a prezentat planul de salvare a UE: pensii şi salarii bulgăreşti

0

Declaraţia premierului bulgar Boiko Borisov potrivit căreia pensiile şi salariile din ţările europene cu probleme financiare trebuie reduse până la nivelul veniturilor în Bulgaria se află în centrul atenţiei presei sofiote de miercuri (05 octombrie 2011).

„Borisov ameninţă Europa cu pensii bulgăreşť, titrează Standart. „Premierul bulgar şi-a prezentat planul de salvare a UE” – este titlul ales de cotidianul Sega.

Boiko Borisov a profitat de vizita sa oficială în Cehia pentru a adresa liderilor europeni o serie de recomandări în domeniul economiei. Cea mai importantă dintre acestea este ca statele membre ale Uniunii Europene care nu pot să-şi menţină deficitul bugetar la un nivel de sub 3% din PIB ar trebui să reducă pensiile până la nivelul celor din Bulgaria, scrie Sega.

În opinia lui Borisov, statele cu probleme financiare ar trebui să primească ajutor de la celelalte membre ale Uniunii abia după ce veniturile populaţiei ajung la nivelul celor din Bulgaria, care este cel mai mic în UE.

În cadrul unei conferinţe de presă comune, Borisov şi omologul său ceh, Petr Necas, au condamnat lipsa de disciplină financiară în unele ţări membre. Ei au spus că Cehia şi Bulgaria nu vor adera la zona euro înainte să fie clar care va fi soarta acestui proiect.

Borisov a spus că Bulgaria va aştepta să vadă care vor fi evoluţiile din această zonă înainte să ia o decizie în ceea ce priveşte aderarea sa.

„Şi noi ne-am dori să facem pensiile de 2.000 de euro, dar bugetul va intra în datorii. Cine nu vrea ca pensiile să fie mari? Şi noi vrem ca persoanele în vârstă să poată călători şi să trăiască bine”, a mai spus Borisov, citat de cotidianul Trud.

Premierul bulgar i-a acuzat de populism pe liderii europeni care nu au redus pensiile, cu toate că ţările lor se confruntă cu probleme de deficit bugetar excesiv. El a subliniat că Bulgaria şi Cehia sunt printre cele şase ţări din UE care îşi respectă cel mai strict angajamentele asumate referitoare la disciplină bugetară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.