Steve Jobs: „Nu contează pentru mine să fiu cel mai bogat din cimitir. Vreau să adorm spunându-mi că am făcut ceva minunat”

0 10

– „Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Şi, cel mai important, aveţi mereu curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia.” Ar putea fi  fi doar nişte cuvinte dintr-o carte de literatură motivaţională, sau dintr-un film american. Dar le-a spus Steve Jobs, fondatorul Apple, omul al cărui curaj şi intuiţie a schimbat lumea.  „Singurul mod de a fi cu adevărat mulţumit este să faci ceea ce consideri a fi un lucru extraordinar. Şi singura cale de a realiza ceva extraordinar este să iubeşti ceea ce faci’” – acesta era crezul lui .

– Ca şi produsele Apple, omul Steve Jobs a avut adoratori şi contestatari, oameni care  l-au considerat un Michelangelo al erei digitale, un vizionar, un om care a schimbat lumea şi  alţii care au considerat că e doar un foarte bun om de afaceri. „Nu contează pentru mine să fiu cel mai bogat din cimitir. Vreau să adorm spunându-mi că am făcut ceva minunat, care contează pentru mine”, spunea fondatorul Apple.

Cofondatorul companiei Apple, Steve Jobs, acum în vârstă de 56 de ani, şi-a dedicat întreaga existenţă îmbunătăţirii calităţii vieţii. Şi nu este deloc o afirmaţie prea puternică. Este greu să numeri câte industrii a schimbat Steve Jobs – a computerelor personale, a telefoanelor mobile, a muzicii, a furnizării de internet şi a cinematografiei.

Astăzi compania Apple valorează 350 de miliarde de dolari, ocupând locul doi în topul celor mai mari companii din lume. Jobs, care a fost până miercuri directorul general al gigantului tehnologic, are salariu de un dolar, neschimbat din 1998.

Supranumit „Regele din Silicon Valley” (centrul tehnologiei din Statele Unite), Jobs s-a născut la 24 februarie 1955. Părinţii săi erau doi proaspăt absolvenţi de facultate, necăsătoriţi. De aceea, mama sa a decis să-l dea spre adopţie. Singura ei condiţie: ca părinţii ­adoptivi să fie şi ei absolvenţi de facultate. Totul fusese aranjat ca un avocat şi soţia sa să-l crească pe Steve, însă aceştia s-au răzgândit în ultimul moment. Copilul a fost oferit atunci cuplului Jobs, aflat pe lista de aşteptare. Doar că mama nu absolvise niciodată facultatea, iar tatăl nici măcar nu terminase liceul. Cu greu, peste câteva luni, mama biologică a lui ­Steve a acceptat adopţia, doar în schimbul promisiunii că el va merge la facultate.

După şcoala generală, Steve Jobs a urmat liceul din Cupertino, California. Era hipiot, un fan declarat al celor de la Beatles.

De foarte multe ori, după ore, obişnuia să meargă la sediul companiei Hewlett-Packard din Palo Alto, California. Văzând interesul lui pentru tehnologie, cei de la HP l-au angajat pe perioada de vară. Aici îl întâlneşte pe Steve Wozniak, cel care avea să-i devină mai târziu partener de afaceri, relatează Capital.ro.

În 1972, la 17 ani, după absolvirea liceului, Jobs intră la Colegiul Reed Portland, Oregon. „Am mers la facultate, însă am ales una foarte scumpă, unde în scurt timp am cheltuit toate economiile părinţilor. După şase luni n-am văzut la ce îmi folosea, habar n-aveam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici cum facultate mă va ajuta să-mi dau seama”, a povestit Steve Jobs studenţilor de la Standford. Aşa a hotărât să se lase de colegiu şi să se apuce de altceva, mergea doar la cursurile care îi plăceau mai mult.

Era destul de înfricoşător, dar, uitându-mă înapoi, cred că a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Nu a fost romantic, nu aveam o cameră unde să dorm, aşa că stăteam în camerele prietenilor şi dormeam pe podea, strângeam bani din sticle de Coca Cola colectate şi mergeam în fiecare duminică 10 kilometri pe jos pentru o masă bună la templu „Hare Krishna” (n.r. organizaţie religioasă filantropică hindusă).

 

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata