Florenţa, capitala gastronomică a Europei

0
Oraşul italian Florenţa a devenit capitala gastronomică a Europei, acumulând cele mai multe voturi într-un sondaj efectuat de site-ul specializat TripAdvisor.
Ca urmare a acestei cercetări sociologice pe un eşantion reprezentativ de câteva mii de călători, TripAdvisor a întocmit un clasament cu primele 10 oraşe cu cele mai impresionante bucătării din lume, potrivit Ansa.

Conform impresiilor celor mai mulţi dintre turişti intervievaţi, în Florenţa este practic imposibil să găseşti hrană sau vinuri de proastă calitate. Vizitând acest oraş, se poate conta întotdeauna pe cele mai proaspete produse alimentare, de la vânat şi păsări de curte, ulei de măsline, până la o diversitate impresionantă de brânzeturi şi vinuri toscane.

În afară de Florenţa, în topul respectiv au fost incluse încă patru urbi italiene / Roma, Sorrento, Sienna şi Bologna/ ceea ce asigură Italiei locul de lider necondiţionat în ceea ce priveşte gastronomia nu doar pe plan european, ci şi internaţional.

Clasamentul integral al celor de la TripAdvisor arată astfel: Florenţa /Italia/, Paris /Franţa/, Roma /Italia/, Sorrento /Italia/, New York /SUA/, Sienna /Italia/, Bologna /Italia/, San Sebastian /Spania/, Barcelona /Spania/ şi Edinburgh /Marea Britanie/.

Participanţii la acest sondaj, au ales de asemenea destinaţiile culinare cele mai de succes, între care figurează SUA, Asia, America Centrală şi de Sud, India, Canada, Australia şi Oceania (grupări de insule din Oceanul Pacific).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.