Fostul cancelar Ludwig Erhard a vrut să cumpere reunificarea germană de la URSS

0

Documente date recent publicităţii de CIA şi Departamentul de Stat al SUA arată că fostul cancelar german Ludwig Erhard a vrut să cumpere reunificarea germană de la URSS, pentru suma aproximativă de 25 de miliarde dolari.

SUA nu au luat însă foarte în serios propunerea germană la momentul respectiv, relevă publicaţia germană Der Spiegel în ediţia de marţi (04 octombrie 2011).

Erhard a vrut să-l informeze pe preşedintele american John F. Kennedy despre proiectul său politic într-o întâlnire faţă în faţă, data fiind deja stabilită. Dar în final, şeful guvernului vest-german nu a putut decât să-şi aducă ultimul omagiu celui mai puternic om al Occidentului, asasinat.

Demersul spectaculos de acum 50 de an a rămas în mare măsură necunoscut în Germania. Aici, Erhard, un om corpolent şi fumător de trabuc, este cel mai mult apreciat pentru munca pe care a depus-o ca ministru sub fostul cancelar Konrad Adenauer. Erhard a fost considerat părintele miracolului economic german, care a văzut averea ţării crescând substanţial în cursul anilor 1950.

Documentele recent date publicităţii şi revizuite de CIA şi Departamentul de Stat sugerează că Erhard, al cărui mandat de cancelar în perioada 1963-1966 a fost mai degrabă neremarcabil, a avut de fapt planuri mult mai ambiţioase ca lider al Germaniei. Americanii s-au eschivat însă ca potenţiali mediatori ai acordului planificat între Germania de Vest şi sovietici.

În arhivele naţionale germane există puţine documente cu privire la acest plan, fapt ce s-ar putea datora parţial explicaţiei că democrat-creştinul conservator Erhard a evitat să-şi expună intenţiile altor politicieni şi oficiali.

Singura persoană căreia pare să-i fi menţionat planul a fost rivalul său din acea vreme, social-democratul Willy Brandt. Într-un interviu pentru Spiegel, publicat în 1984, Brandt a reamintit un episod din timpul mandatului său de primar al Berlinului, când Erhard l-a întrebat, în timpul unei deplasări cu maşina, cât de mult „ar costa cu adevărat pentru Rusia să ne cedeze RDG-ul?”

Pentru Erhard, problema a fost mai mult decât un scenariu teoretic, aşa cum arată dosarele şi transcrierile unor diplomaţi americani. În discuţiile confidenţiale cu ambasadorul SUA la Bonn, George McGhee, cancelarul german a vorbit despre un „sacrificiu necesar” sau un gest nou.

Economia sovietică se afla sub presiune, a susţinut Erhard, iar Kremlinul ar fi salutat orice sume de bani venite din Germania de Vest. Un astfel de ajutor, care nu urma să fie rambursat, putea fi „preţul pentru reunificare”, a spus Erhard, potrivit documentelor.

Acestea arată şi faptul că Erhard a luat în considerare furnizarea de instalaţii industriale şi echipamente germane pentru dezvoltarea Siberiei. În schimb, liderul sovietic Nikita Hrusciov putea fi obligat să adopte un „program etapizat”, care implica „Zidul, reunificarea, autodeterminarea şi libertatea pentru Germania.”

Erhard a vrut să-i ademenească pe comuniştii de dincolo de Cortina de Fier cu sume enorme de bani. Cel mai apropiat confident al său, şeful de personal al Cancelariei, Ludger Westrick, a mers atât de departe încât a menţionat sumele la o cină cu ambasadorul McGhee, la 21 octombrie 1963: credite de probabil 2,5 miliarde dolari pe an, timp de 10 ani sau mai mult, sau aproximativ 100 miliarde de mărci germane la cursul momentului.

Fostul cancelar şi-a bazat presupunerile pe problemele cu care se confrunta superputerea sovietică în acea vreme. URSS se temea de China ca rival şi se confrunta cu una dintre cele mai grave crize economice.

Kremlinul a negociat împrumuturi pe termen lung, iar rezervele sale de aur se evaporau. În cele din urmă, Moscova a trebuit să cumpere milioane de tone de grâu din Vest în schimbul valutei forte.

În rapoartele sale la Washington, ambasadorul McGhee s-a referit la originalitatea planului şi a spus că el reflectă „tendinţa lui Erhard de a gândi predominant în termeni economici”, dar a descris şi ceea ce a apreciat a fi „o naivitate politică considerabilă”.

Departamentul de Stat a prezentat o evaluare similară. Secretarul de stat de atunci, George Ball, a considerat planul „pe jumătate copt şi nerealist”, afirmând în schimb că era nevoie de un „plan de complet” care să abordeze şi problemele legate de denuclearizarea Germaniei şi retragerea trupelor străine de pe teritoriul german.

Concluzia a fost că ajutorul economic nu este un mijloc adecvat pentru a asigura concesii politice din partea URSS. Diplomaţii americani au conchis că nu exista „nicio posibilitate ca sovieticii să ia în considerare în mod serios un astfel de acord în momentul de faţă.”

La scurt timp după Crăciunul din 1963, Erhard a acceptat invitaţia de a-l vizita pe preşedintele Lyndon B. Johnson, la ranch-ul sau din Texas. Când Erhard i-a cerut acestuia să prezinte planul său lui Nikita Hrusciov, Johnson i-a răspuns cu răceală că, pentru moment, nu intenţiona să se întâlnească cu liderul sovietic.

Împrejurările s-au schimbat. Hrusciov a fost răsturnat în octombrie 1964 iar la vremea aceea britanicii, francezii, italienii şi japonezii acordau URSS credite ieftine.

În ianuarie 1965, cancelarul a stabilit că planul său nu mai era „realist din punct de vedere politic”. Ideea de a cumpăra reunificarea a rămas o viziune evazivă pentru cândva în viitor.

Poate că acest lucru a fost un noroc pentru bugetul federal german, având în vedere că două decenii şi jumătate mai târziu trupele sovietice se retrăgeau din Germania de Est la un preţ de chilipir: o compensare a cheltuielilor de sub 15 miliarde de mărci germane.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.