Moartea lui Steve Jobs: „Lumea a pierdut un vizionar”, spune „cu tristeţe” preşedintele Obama

0
Preşedintele Barack Obama a adus miercuri un omagiu emoţionant „vizionarului” Steve Jobs, „unul din cei mai mari inventatori americani”, spunând că decesul fostului şef şi co-fondator al Apple l-a „întristat” peste măsură, relatează AFP.

„Michelle (prima doamnă – n.r.) şi cu mine suntem trişti la aflarea morţii lui Steve Jobs. Steve a fost unul din cei mai mari inventatori americani, destul de curajos ca să gândească diferit, destul de îndrăzneţ să creadă că ar putea schimba lumea şi destul de talentat ca s-o facă”, a spus Obama.

„Construind una din cele mai prospere firme de pe planetă, începând din propriul său garaj, a fost exemplul ingeniozităţii americane”, a adăugat el într-un comunicat. „Personalizând calculatoarele şi punându-ne internetul în buzunar, a făcut revoluţia informatică nu numai accesibilă, ci şi intuitivă şi distractivă”, a afirmat Obama, care a mărturisit că a primit de la Steve Jobs, înainte de lansarea pe piaţă, o tabletă informatică iPad.

„Lui Steve îi plăcea să spună că trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Pentru că a făcut-o, ne-a transformat vieţile, a redefinit întregi sectoare economice şi a realizat unul din cele mai rare lucruri din istoria omenirii: a schimbat felul în care vede lumea fiecare din noi”, a mai spus preşedintele.

„Lumea a pierdut un vizionar. Nu există omagiu mai potrivit pentru succesul lui Steve decât faptul că majoritatea oamenilor au aflat de moartea lui pe o maşină pe care el a inventat-o. Michelle şi cu mine ne rugăm pentru soţia lui Steve, Laurene, la familia lui şi la toţi cei care l-au iubit”, a încheiat preşedintele Obama.

Şi primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, creatorul agenţiei de informaţii financiare Bloomberg, i-a adus miercuri un omagiu lui Steve Jobs, spunând că acesta va rămâne în istorie la fel ca Albert Einstein şi Thomas Edison. „America a pierdut în această seară un geniu despre care ne vom aminti ca de Edison şi Einstein şi ale cărui idei au remodelat lumea”, a afirmat Bloomberg într-un comunicat.

„În ultimii 40 de ani, Steve Jobs a intuit viitorul şi l-a +adus pe lume+ înainte chiar ca majoritatea oamenilor să vadă măcar orizontul”, mai spune Bloomberg. „Credinţa puternică a lui Steve în puterea tehnologiei, care ne poate transforma traiul, ne-a adus mai mult decât telefoane multifuncţionale şi iPaduri: ne-a adus o cunoaştere şi o putere care sunt pe cale să remodeleze aspectul civilizaţiei”, a adăugat primarul newyorkez

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.