Putin visează la un surogat al URSS-ului tare, un „URSS light”

0

Două surprize în treizeci de zile. După ce a recandidat la postul de preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin şi-a anunţat poporul şi lumea care va fi proiectul grandios pe care îl va promova imediat după victoria electorală din martie, dată drept sigură de toţi: reconstituirea, printr-o extindere progresivă şi parţială, a unei părţi a spaţiului geografic care pâna în 1991 se numea Uniunea Sovietică, este de părere reputatul analist Enzo Bettiza în ediţia de miercuri (05 octombrie 2011) a ziarului La Stampa.

Putin însuşi a anunţat proiectul, în aşteptarea saltului de la guvern la a treia preşedinţie, semnând în „Izvestia” un articol scris într-un limbaj „”pufoď, invitant, nealarmant, în care termenii economicişti ai proiectului îi absorb ingenios pe cei cu tentă mai politică. Iată pasajul esenţial: „Propunem modelul unei puternice uniuni supranaţionale, capabilă să devină unul dintre polii lumii moderne şi să joace un rol de legătură eficientă între Europa şi dinamica regiune Asia-Pacific.”

Nu se înţelege bine despre ce legătură şi cu ce Europă vorbeşte Putin cu o fermitate cu iz de autoritate prezidenţială deja. Europa comunitară a Rinului şi Dunării, sau Europa fostă sovietică de la Volga la Urali?

Analistul italian ar înclina spre a doua versiune eurasiatică. De fapt, modelul geo¬politic şi geo-economic ilustrat de Putin exclude europeana şi reticenta Ucraina, pentru a nu a mai vorbi de ostila Georgie şi de irecuperabilele republici baltice, bazându-se în principal pe o uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan. Un „bulb” de Eurasie necontaminată şi aproape legendară.

De la 1 ianuarie 2012, triada care a format mai mult sau mai puţin o treime din Uniunea Sovietică va constitui faţă de cele 27 de ţări membre şi cele 500 de milioane de locuitori ai UE, o piaţă comună de 165 milioane de „consumatori” (nu „proletari”) definiţi astfel în conformitate cu o veche terminologie înflorită între Belgrad şi Zagreb pe vremea reformismului titoist eclectic.

Probabila aderare în uniunea putiniană va accentua componenta non-europeană şi non-slavă, găzduind deja pe semistalinistul belarus Lukaşenko şi două „democraturi” minore islamice din Asia Centrală, Kârgâzstanul şi Tadjikistanul.

Acest gen de renaştere sau de „cut&paste”, cu expediente şi ficţiuni intervamale ale unui spaţiu istoric dizolvat de colapsurile comuniste, sugerează bănuiala că premierul Putin încearcă să facă un surogat al URSS-ului tare de altădată într-un „URSS light”, care să nu se mai bazeze pe ideologia tonelor, mit şi coşmarul oţelului, ci pe oleoductele energetice, investiţiile străine, mobilitatea muncii şi bunăstare, mai degrabă decât mizeria şi cvasi-sclavia lucrătorilor. Aşa o fi, comentează Bettiza.

Dar, în acelaşi timp, nu trebuie uitat că enigmaticul Putin a definit colapsul Uniunii Sovietice în 1991 „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX.” Acel accent atât de dramatice pus pe „catastrofa geopolitică” ne poate ajuta să înţelegem, până la un anumit punct, eforturile sale de a reasambla astăzi piesă cu piesă, cu jumătatea de ficţiune a unei pieţe sau bazar comun, o entitate care cel puţin în parte poate evoca spaţiile „geopolitice” ale imperiului pierdut.

În rest se vede foarte bine că exercitarea durabilă a ficţiunii a fost şi rămâne mai mult ca oricând unul din motoarele vitale ale carierei politice pe cât de ambiţioase pe atât de extraordinare a lui Putin.

Până mai ieri, mulţi au crezut că preşedintele Dmitri Medvedev, demisionar anticipat, nu a fost o marionetă în mâinile mentorului şi patronului său. Era descris ca un liberal în ascensiune, un om al reformelor, pe cale de a se emancipa de principele elector al său, şi, în unele cazuri, chiar capabil să i se opună. Vorbe goale, consideră analistul.

Controlul asupra presei şi televiziunilor s-a absolutizat; partidul putinian „Rusia Unită” a devenit de facto un partid unic, înconjurat şi susţinut de simulacre pseudodemocratice; simultan, popularitatea preşedintelui real, care se făcea că este premier, a crescut în salturi exponenţiale.

Astăzi, faţa zâmbitoare şi liniştitoare a lui Medvedev pare asemănătoare cu faţa puternic pictată a unei matrioşka, care a avut în interiorul ei dintotdeauna, încă de la început, din 2008, grimasa de gheaţă a ţarului autentic al tuturor Rusiilor.

Jocul rolurilor, schimbul dintre păpuşar şi marionetă este o afacere încheiată de mult şi de mult acceptată de majoritatea „consumatorilor” votanţi. Celui de-al treilea mandat la Kremlin al lui Putin i-ar putea urma al patrulea şi tot aşa până în 2024. Practic, un preşedinte pe viaţă.

O astfel de longevitate politică o aminteşte doar pe cea a lui Stalin. Tot aşa cum regretul, mai mult sau mai puţin secret, după măreţia lui Stalin pare să se reflecte într-o cheie minoră, în „URSS light” pe care Putin o plănuieşte şi o realizează deja de la Minsk până în inima Asiei, conchide analiza.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.