Teodor Baconschi: În România e voinţă politică ca să depăşim problemele semnalate în privinţa aderării la Schengen

0 14

În România există voinţă politică pentru depăşirea tuturor problemelor semnalate în privinţa aderării la Schengen – combaterea corupţiei în vămi, progresele în justiţie, s-a acceptat de către Bucureşti şi soluţia în doi paşi, dar şi Helsinki şi Haga trebuie să respecte regulile, care nu se pot schimba în timpul jocului, declară ministrul de externe, Teodor Baconschi, într-un interviu publicat miercuri (05 octombrie 2011) de publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

„Am acceptat acest lucru (soluţia în doi paşi n.r.).Vedeţi dumneavoastră, multe funcţionează deja: prin conectarea noastră la sistemul de informaţii Schengen au fost identificaţi şi prinşi sute de criminali. Au existat progrese substanţiale în domeniul justiţiei şi în combaterea corupţiei. Amintesc numai marea operaţiune împotriva corupţiei la vămi – au existat acolo aproape 200 de arestări. Există voinţă politică pentru depăşirea tuturor problemelor. Dorim să continuăm dialogul cu Helsinki şi Haga. Dar este vorba şi despre încrederea reciprocă. Toţi trebuie sa respecte regulile, chiar şi partenerii noştri. Nu se pot schimba regulile în timpul jocului”, afirmă ministrul Baconschi în interviul menţionat.

De asemenea, el subliniază că România va menţine tema aderării la Schengen pe ordinea de zi a UE.

„Preşedintele nostru o va aborda la Consiliul European. România a investit mai mult de 1 miliard de Euro în dotarea conform Schengen. Am dotat întreaga frontieră cu cea mai modernă tehnică EADS. Posibilităţile noastre de a apăra frontiera estică au fost verificate şi confirmate de şapte misiuni de evaluare ale UE. Consiliul JAI a confirmat aceasta în iunie şi în Parlamentul European toate familiile politice au votat pentru aderarea noastră la Schengen. Există deci majorităţi clare”, a evidenţiat şeful diplomaţiei.

Întrebat dacă se bazează pe sprijinul german, ministrul Baconschi a răspuns că „Germania a colaborat foarte serios la aplicarea standardelor Schengen”.”Ceea ce avem nevoie acum este un calendar, o exit-strategy din acest blocaj. Măsura dublă nu ajută Europa în viitor”, a concluzionat el.

Pe de altă parte, întrebat în privinţa strategiei naţionale a României pentru minoritatea roma, ministrul Baconschi a subliniat că, potrivit unui studiu UE din 2009, „romii nu se simt în nicio a ltă ţară mai puţin discriminaţi decât în România”.

„Romii sunt nomazi, trăiesc de sute de ani în Europa şi nu sunt complet integraţi. Este sarcina noastră naţională şi comună, să le oferim şansele corecte, pentru a depăşi discriminarea. Ne-am schimbat strategia: Nu mai dăm bani la structurile supra¬regionale ci la instituţiile locale, pentru a îmbunătăţi situaţia locativă, de muncă şi educaţie a romilor. Vrem să legăm eforturile naţionale locale cu eforturile la nivel european. În România avem nevoie de ei – pe piaţa muncii, la construcţia de infrastructură, în spitale, în agricultură este necesară multă forţă de muncă. Integrarea romilor poate ajuta să rezolvăm această problemă”, a afirmat ministrul Baconschi.

Totodată, el arată că educaţia este cheia pentru integrarea acestora. „Dar este şi o problemă de generaţii. Am început cu asta. Există o serie de „discriminări pozitive” pentru a încuraja romii să participe la sistemul de educaţie, de exemplu, am introdus o cotă pentru romi în gimnazii. Peste 1.200 de elevi romi profită, de exemplu, de sistemul „şcoală după şcoală”. Nu în ultimul rând, el punctează că problematica romă este în primul rând sarcina României, dar priveşte şi UE şi ţările membre. „Dar, în acelaşi timp, este o sarcină pentru noi toţi, ca de exemplu când se pune problema distrugerii reţelelor criminale şi a cercurilor de traficanţi de fiinţe umane, cărora romii le cad victime. Lucrăm de asemenea la o nouă strategie privind populaţia roma 2011-2020, care să pună în aplicare Strategia Europeană pentru romi. Aceasta a fost o temă importantă a preşedinţiei ungare a Consiliului UE în prima jumătate a 2011. Trebuie ca pe termen scurt, mediu şi lung să promovăm integrarea, altfel problema romă va deveni o bombă cu ceas”, a mai spus ministrul Baconschi.

Şeful diplomaţiei române efectuează în perioada 4-5 octombrie o vizită la Berlin, la invitaţia omologului Guido Westerwelle.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata