Va fi reales Barack Obama?

0

Mai sunt 13 luni până la alegerile prezidenţiale din 2012 şi 55% dintre cetăţeni sunt de părere că Barack Obama va pierde în faţa unui adversar republican.

Doar 37% din americani cred că preşedintele va obţine un nou mandat.

De fapt, opinia publică nu pare să incline deocamdată spre niciunul din candidaţii republicani la alegerile primare, dar criza economică, reducerile bugetare şi rata înaltă a şomajului joacă împotriva lui Obama, notează miercuri (05 octombrie 2011) ziarul ABC.

Preşedintele american a răspuns la cifrele sondajului, publicate de Washington Post, într-un interviu acordat televiziunii ABC, subliniind că s-a obişnuit să nu fie favoritul în cursa prezidenţială.

„Să fiu cel defavorizat nu este un lucru nou pentru mine”, a spus el, referindu-se la triumful asupra lui Hillary Clinton la alegerile primare ale democraţilor, din 2008, şi la ulterioara lui victorie prezidenţială.

Obama afişează un indice de popularitate de 43%, destul de scăzut comparativ cu indicii preşedinţilor care au fost realeşi, dar cel puţin deasupra lui Jimmy Carter, singurul predecesor democrat care a obţinut un al doilea mandat.

Nu iese prea bine nici când se compară individual cu principalii candidaţi republicani: s-ar impune totuşi în faţa lui Mitt Romney (47%-46%), lui Nick Perry (49%-44%) şi a lui Christ Christie (46%-44%). Restul aspiranţilor, precum Michele Bachmann şi Herman Cain se clasează foarte jos, în ciuda unui avans surpriză din ultimul timp.

Posibilităţile de victorie ale lui Mitt Romney la alegerile primare republicane au fost consolidate marţi de anunţul guvernatorului de New Jersey, Chris Christie, ca nu îşi prezintă candidatura.

Christie fusese presat de unele sectoare ale Partidului Republican să încerce nominalizarea, în speranţa că popularitatea lui să suscite iluzie într-o campanie, care nu reuşeşte să trezească entuziasmul electoratului. „Nu este acum momentuľ, a spus Christie, lăsând totuşi deschisă uşa posibilităţii de a-şi prezenta candidatura peste patru ani.

Scurta lui experienţă executivă – doar doi ani ca guvernator de New Jersey – i-a convins până la urmă pe colegii de partid că „nu este timpul pentru a lăsa lucrurile neterminate”. În vârstă de 49 de ani este apreciat pentru sinceritatea şi stilul său direct.

El a reuşit până acum să se delimiteze şi să nu se alinieze deplin niciunei aripi a Partidului Republican: este contrar avortului şi căsătoriei gay, ceea ce-l apropie de valorile fundamentale unui amplu sector, dar în acelaşi timp s-a arătat înţelegător faţă de imigraţia ilegală şi o mai mare reglementare a vânzării armelor, care nu provoacă însă entuziasm majorităţii republicane.

Acest caracter mai moderat şi central este împărtăşit şi de Mitt Romney, pe care sondajele l-au plasat din nou în fruntea candidaţilor republicani, după de Nick Perry a pierdut teren în urma unui val de critici de care a trebuit să se apere.

Christie era în schimb obligat să ia o decizie rapidă. Primele sesiuni de vot la alegerile primare au fost devansate pentru luna ianuarie, fapt ce-i obligă pe candidaţi să-şi pună deja maşinăria în funcţiune pentru a atrage cât mai multe voturi şi pentru intra contact cu alegătorii.

Din acelaşi motiv, se elimină posibilitatea ca Sarah Palin să-şi prezinte candidatura la alegerile primare, dacă nu va face anunţul până la sfârşitul săptămânii, sau cel târziu săptămâna viitoare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.