Moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, la Iaşi

0

Pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Parascheva cu prilejul prăznuirii hramului acesteia se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, care vor fi aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia de mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, Hierotheos Vlachos.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat că moaştele Sf. Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, vor fi aduse miercuri de o delegaţiei din Grecia.

Conform sursei citate, între orele 19,00-20,30, racla cu moaştele va fi purtată, alături de racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva, în pelerinajul „Calea Sfinţilor”, procesiune care se va desfăşura pe străzile din centrul Iaşiului. Procesiunea se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, pentru închinare.

Pe 14 octombrie, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată pentru a prăznui hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată de creştinii ortodocşi ocrotitoarea Moldovei.

Anual, în preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul se transformă în unul din cele mai mari centre de pelerinaj din ţară.

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei în fiecare an la 23 februarie. Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (în prezent oraşul Izmir, Turcia – n.r), s-a născut în jurul anului 69 şi a murit în 156.

Părinţii lui, Pancratie şi Teodora, au fost la rândul lor ucişi de autorităţile romane, mai exact de prefectul roman al Efesului, Marcius, din cauza faptului că erau creştini. Virtutea milosteniei l-a caracterizat de mic încât oamenii i-au schimbat numele primit la naştere, Pancratie, în Policarp care înseamnă „cel bogat în rod”.

Sfântul Policarp a fost foarte iubit de credincioşi, dar chiar şi de mulţi cetăţeni păgâni care pe de-o parte admirau nobleţea purtării şi virtutea exemplară a sfântului, iar pe de altă parte se temeau de puterea sa, căci Policarp primise de la Hristos darul facerii de minuni: prin rugăciunile sale oraşul Smirna a fost izbăvit de un incendiu, tot datorită lui mulţi bolnavi au fost tămăduiţi şi mulţi păgâni idolatri s-au creştinat, primind botezul din mâinile sfântului episcop.

A fost arestat în timpul domniei împăraţilor asociaţi Marcus Aurelius şi Lucius Verus. În timpul executării pedepsei s-a produs o minune care i-a înfricoşat pe mulţi: focul rugului nu a ars trupul sfântului ci, dimpotrivă, îl apăra ca o pavăză.

Văzând că sfântul nu poate fi ucis astfel, magistratul roman a ordonat să fie înjunghiat cu un pumnal. În acest chip şi-a dat sufletul blândul Policarp, Episcopul Smirnei.

După aceasta, iudeii au rugat pe judecător ca să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca Dumnezeu, ca şi pe Cel Răstignit. Sutaşul, din porunca judecătorului, a ars trupul lui Policarp.

Moaştele Sfântului Policarp au fost aduse din Smirna de Arsenie şi Samuil, monahi ai Mănăstirii Ambelakiotissa, în 1474 sau 1475, la 20 de ani de la înfiinţarea mănăstirii (1455).

Monahii se aflau într-o călătorie în Macedonia, Tracia şi Asia Mică având binecuvântarea Mitropolitului de Nafpaktos să adune bani pentru mănăstirea Ambelakiotissa.

În Smirna au cumpărat moaştele cu 100 de groşi care au rămas în patrimoniul mănăstirii. Ele sunt un nepreţuit tezaur atât pentru mănăstire, cât şi pentru întregul Nafpaktos.

Mâna dreaptă a Sfântului Policarp se păstrează într-un suport lucrat în aur şi argint. Pe ferecătură este gravată scena Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu şi cuvântul Arhanghelului: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”.

Pe cealaltă latură există o inscripţie din 1 mai 1792: „Această mână a Sfântului sfinţit Mucenic Policarp, relicvă a Mănăstirii Ambelakiotissa din Kozitsa. S-a argintat pe cheltuiala Preacuviosului ieromonah Grigorie Plataniotos şi prin lucrarea aurarului Panaghiotis Damianopoulos din Kozitsa”.

Moaştele sunt aşezate într-o raclă de argint pe care se află următoarea inscripţie cu data de 1 noiembrie 1792: „Ofrandă către Sfântul Policarp din partea preacuviosului ieromonah Grigorie şi a confraţilor săi, Arsenie, Neofit şi Anania de la Mănăstirea Kozitsa a Adormirii Maicii Domnului, Ambelokiotissa. Lucrare a lui Damian din Kozitsa”. Laturile raclei au fost inscripţionate de un artist remarcabil cu 36 de reprezentări ale vieţii lui Hristos, a Maicii Domnului şi cu chipuri ale sfinţilor. Este o impresionantă operă de artă.

În Duminica Mironosiţelor (Duminica a treia după Sfintele Paşti), cinstita mână a Sfântului Policarp se aduce în Nafpaktos pentru închinarea credincioşilor.

Egumenul Mănăstirii Ambelakiotissa predă moaştele Sfântului Policarp în mâinile Mitropolitului şi acesta purtându-le cu evlavie şi urmat de toţi înaintează şi intră în catedrala mitropolitană a Sfântului Dimitrie. După vecernia, paraclisul şi predica despre viaţa şi ofranda sfântului, urmează procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile oraşului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.