Prima centrală solară care va genera energie şi pe timpul nopţii

0

– Centrala electrică Germasolar, în valoare de 260 de milioane de lire sterline, a fost proiectată să funcţioneze chiar şi pe timpul nopţii şi poate depozita destulă căldură încât să poată alimenta turbinele pentru 15 ore, fără expunere la lumina soarelui, relatează Daily Mail.

Centrala, un turn cu un „bec” strălucitor înconjurat de 2600 de oglinzi, este situată în apropiere de Sevilia, unul din cele mai călduroase locuri din ţinutul european.

Fabrica este o centrală heliostatică solară, un cuptor solar, care foloseşte oglinzi pentru a concentra căldura intensă în două rezervoare de sare. Căldura ce ajunge la 900 de grade Celsius topeşte sarea, cu apa care fierbe în jurul ei pentru a porni turbinele.

Tehnologia „regenerabilă”, precum turbinele eoliene, întâlneşte adesea piedici din cauza faptului că omul nu poate controla schimbările naturii. Dacă vântul se potoleşte, energia se opreşte. Însă depozitele de căldură ale rezervoarelor Germasolar pot rezolva această problemă.

Reprezentanţii companiei producătoare, Toressol, spun: „Sărurile sunt depozitate într-o cisternă încălzită, economisind căldura pentru a putea fi folosită atunci când radiaţiile solare sunt scăzute. Sărurile transferă căldura depozitată şi continuă să genereze energie electrică pe timpul nopţii”.

Sărurile, o combinaţie de nistrat de sodiu şi nitrat de potasiu, rămân întotdeauna în formă lichidă. Centrala nu este încă la capacitate deplină. Se estimează că va ajunge la o capacitate de 70% până anul viitor.

Clima Seviliei, desigur, este în mod unic adaptată la energia solară, şi nu orice ţară are timpul, bugetul sau spaţiul pentru 2600 de oglinzi înclinate spre un turn central.

Există foarte puţine astfel de centrale în jurul lumii, iar cea construită de compania Toressol este singura care are o capacitate de 24 de ore.

Centrala a început producţia în mai, şi a atins o producţie de 24 ore în timpul unei perioade mai însorite din această vară. Au fost efectuate deja studii de fezabilitate pentru o centrală solară şi mai mare, care urmează a fi construită în Africa de Sud.
„Abilitatea de a genera electricitate chiar şi pe timpul nopţii este o etapă importantă pentru tehnologia solară. Nemaifiind paralizată de apusul soarelui, centrală Germasolar ar trebui să fie o alternativă comparabilă şi competitivă pentru centralele electrice convenţionale”, spune Chris Haslam, autor al cărţii „Cum să oprim schimbarea climei”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.