Vizita Patriarhului Kirill, în atenţia presei de la Chişinău

0 9

Vizita patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Republica Moldova este în atenţia presei de peste Prut de joi (06 octombrie 2011), care comentează acest eveniment ca unul cu tentă politică.

Sâmbătă, clopotele bisericilor din Republica Moldova vor bate altfel. Unele vor bate a primejdie, ca pe timpurile când dădeau turcii, altele – a smerenie în faţa ÎPS Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, „care vine să-i îngenuncheze pe moldoveni sub patrafirul său”, scrie ziarul „Timpul”.

Din păcate, subliniază articolul, nici Mitropolia Basarabiei (dependentă canonic de Patriarhia Română), dar nici vreun partid politic nu şi-a exprimat protestul faţă de cruciada creştină pornită de Patriarhul Kirill, care urmăreşte expansiunile teritoriale şi politice ale Moscovei.

Duminică, la Cernăuţi, Patriarhul Kirill trebuia să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi cu Mitropolitul Kievului, Vladimir, dar ambii n-au venit, din anumite motive.

„La noi însă ÎPS Kirill intră, ca la el acasă, cu cădelniţa în curte străină pentru a marca în continuare teritoriul canonic al Patriarhiei Ruse, indirect arătând tuturor că aceasta e zona de influenţă a Moscovei”, scrie în continuare „Timpul”.

În aceste zile, în Republica Moldova, vizita patriarhului Kirill al Rusiei coincide cu vizita „patriarhului (spiritual) Tudor Gheorghe al României”, scrie Ziarul de Gardă.

In prefaţa volumului în care au fost incluse predicile patriarhului Rus, rostite în anul 2010, scrie că acesta se roagă ca „orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.

Atât a spus, lăsând fără nume concrete simpatiile sale politice de aici, accentuează săptămânalul. „În aceste condiţii, deloc simple, patriarhul Tudor Gheorghe vine cu alt mesaj – Vremea Nemâniei – un spectacol eveniment axat pe poezia lui Grigore Vieru”, notează Ziarul de Gardă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata