17 candidaturi pentru funcţia de preşedinte executiv al ARB

0
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că pe adresa instituţiei pe care o conduce au fost trimise 17 CV-uri în vederea ocupării postului de preşedinte executiv al ARB.

Potrivit şefului ARB, la ora actuală candidaturile se află în stadiu de analiză.

În prezent, interimatul Asociaţiei este asigurat de către Barbu Constantin.

Numirea unui preşedinte executiv urma să fie făcută în luna iulie, însă din cauză că nicunul din candidaţi nu au avut susţinere unanimă din partea membrilor ARB, procedura a fost amânată pentru septembrie.
Pentru funcţia de preşedinte executiv au candidat atunci Mihai Bogza, preşedintele Bankpost, Simona Fătu, fost vicepreşedinte Volskbank, şi Emil Iota Ghizari, fost prim-viceguvernator şi fost preşedinte al Transfond.

Preşedintele ARB nu a menţionat niciun nume dintre cei care şi-au depus la ora actuală candidatura.

Asociaţia Română a Băncilor /ARB/ a organizat, luni, la Clubul Băncii Naţionale a României, o conferinţă de presă cu ocazia aniversării a două decenii de existenţă a organizaţiei.

ARB este persoană juridică română, constituită ca asociaţie profesională cu scop nelucrativ şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul său şi legile române. Scopul principal al organizaţiei este reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi, instituţiile de credit. Din anul 2009, ARB este membră a Federaţiei Ipotecare Europene.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.