Frederic Oudea: Recapitalizarea băncilor nu va rezolva criza

0 9
O recapitalizare a băncilor europene nu este necesară şi nu va rezolva principala criză a încrederii în capacitatea zonei euro de a gestiona criza datoriilor, a declarat vineri Frederic Oudea, directorul general al Societe Generale, într-un interviu acordat Reuters Insider TV.

Solicitând liderilor din zona euro să rezolve criza din Grecia ‘cât mai repede posibil’, Frederic Oudea a afirmat că principala problemă pentru bănci nu o reprezintă capitalul ci situaţia lichidităţilor deoarece încrederea pe pieţele de finanţare s-a redus.

‘Principala problemă este o criză de încredere în datoria suverană … Important este să fie rezolvată criza din Grecia cât mai repede posibil şi apoi să fie reconstruită încrederea în capacitatea fiecărei bănci din Europa de a-şi reduce datoria. Părerea mea .. este că potenţiala recapitalizare nu va rezolva problema încrederii în datoria suverană’, a apreciat şeful SocGen.

Declaraţiile sale vin după ce Comisia Europeană a început să pregătească un plan pentru statele membre ce vizează coordonarea recapitalizării băncilor.

Oudea a reafirmat că Soc Gen, ale cărei acţiuni şi-au pierdut aproape jumătate din valoarea lor în ultimele trei luni, nu are nevoie de o majorare de capital. Şeful SocGen a insistat că planul de vânzare de active, de miliarde de euro, va fi suficient pentru a atenua temerile pieţelor.

Problema greacă este ‘gestionabilă’ pentru băncile europene, inclusiv SocGen, a adăugat Oudea. Acesta a lăudat iniţiativa BCE de a oferi noi împrumuturi de urgenţă băncilor pentru a sprijini sistemul financiar al zonei euro, afectat de incertitudinile crizei datoriilor.

De asemenea şeful SocGen a explicat că deciziile BCE vor proteja sistemul bancar din zona euro de un alt colaps, pe fondul crizei cu care se confruntă grupul bancar franco-belgian Dexia.
Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a anunţat joi că vor fi oferite băncilor credite pe 12 şi 13 luni, cu o valoare nelimitată.

Multe bănci europene sunt expuse la criza datoriilor suverane din Grecia. Din acest moment au devenit din ce în ce mai dificile împrumuturile între bănci, cruciale pentru funcţionarea lor zilnică.
De asemenea, Trichet a afirmat că BCE va achiziţiona obligaţiuni garantate în valoare de până la 40 miliarde de euro (53 miliarde de dolari). În cadrul acestui program, BCE achiziţionează de pe piaţa secundară obligaţiuni publice emise de statele în dificultate din zona euro.

BCE a decis, joi, să menţină dobânda de referinţă la 1,5%, pe fondul sporirii incertitudinilor referitoare la perspectivele economiei mondiale şi a crizei datoriilor din zona euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata