Hai la ţigăneala de la Sala Sporturilor!

1

– Cine n-a fost la târgul denumit, fără pic de realism, „Expo Tex Stil”, organizat la Sala Sporturilor, n-a pierdut nimic. Nu-i vorbă, n-aş fi mers nici eu, dar nu te poţi pune cu două doamne care-ţi cer imperios să le însoţeşti, că fără tine nu-i chip să se descurce şi alte bla-bla-uri de felul ăsta. Şi iată-mă-s, odată descălecat de pe caii putere, gata să acced în templul – fie el şi temporar – al creaţiei vestimentare şi pantofăreşti. M-am bucurat iniţial să revăd Sala Sporturilor, unde n-am pus piciorul de mulţi, mulţi ani. Apoi, entuziasmul mi s-a dezumflat rapid, iar la final am fost chiar bucuros de-a binelea că totul s-a rezumat doar la o zăpăceală de vreun sfert de oră. Prea de-ajuns totuşi pentru a constata halul de nedescris în care a ajuns clădirea.

Călăuzind paternalist cele două avide cumpărătoare, aflate cu ochii într-un permanent baleiaj, ca un radar Doppler, printre zecile de standuri modeste – între noi fie vorba – ca un bun reprezentant al sexului miserupist vizavi de ţoale şi încălţări, mi-am aruncat privirile aiurea, pe pereţi, pe unde-am putut. Şi tare m-am mai întristat, nu însă fără motive.

Priveliştea ce ţi se oferă e una de ghetou post apocaliptic, cu pereţii văcsuiţi într-un negru mat şi neuniform, ca o afumătură intensă, cu bucăţi de perete şi chiar din grinzile de beton desprinse şi nereparate de ani de zile, cu un fel de gheretă sau cutie de conserve la intrare, o coşmelie fără sens şi fără stil, cu sala de dans străjuită de nişte jumătăţi de coloane din polistiren expandat, de un prost gust fără cusur; întreg interiorul clădirii poartă amprenta, apăsată zdravăn, a timpului şi degajă un aer ponosit, de vechi şi neîntreţinut, pe alocuri chiar de lăsat în paragină.

În aceste condiţii, organizatorii au invitat cam şaptezeci de agenţi economici să-şi expună mărfurile, la nişte standuri la fel de uzate şi antice. M-am simţit ca într-un bazar din Burkina Faso, dar într-un mod nefericit conştient că sunt la mine acasă, în Iaşul meu drag: condiţii primitive, înghesuială, lipsă de aer proaspăt, lumină insuficientă, absenţa oricărei scântei de eleganţă şi stil, în ciuda denumirii ce aminteşte de ele.

Senzaţiile tari, specific româneşti, nu-i aşa, date de efectul vizual şi olfactiv, de-a dreptul deplorabil, au fost completate cu brio de gestul de hămesiţi iremediabili al organizatorilor, care au avut nefasta idee să mai pretindă şi o taxă de intrare pentru vizitatori, un leu jumate biletul. Adică să fie ţigăneala completă, domnule, să nu umblăm cu jumătăţi de măsură. În pofida acestui fapt, lume multă, ca-ntr-o colonie de pinguini.

Totuşi, revin şi fac un apel la memorie, încercând să regăsesc un corespondent al ţărăniei cu biletele la târgurile pe la care m-am mai preumblat: la Târgul Cucuteni 5000, unde mă duc an de an – nu. La târgul Tinimtex de la Palatul Culturii, acum vreo cinci ani dacă nu mai mult – nix. La târgul de vară de acum n-şpe ani de la aceeaşi Sală a Sporturilor – nici pomeneală. La Piatra Neamţ nici unul din târgurile organizate în localitate nu percepe taxă de intrare de la vizitatori. Singurul exemplu contrar – parcă, parcă-mi amintesc, prin ceţurile ce flanchează „înregistrările” din perioada de dinainte de 1989 – e defunctul Târg de Păsări, unde se mai plătea bilet la intrare.

Pun problema şi altfel: tocmai s-a finalizat de construit clădirea sau ansamblul arhitectonic denumit Centrul Expoziţional Iaşi, care oferă spaţiu arhisuficient şi eleganţă arhitecturală cât cuprinde. Mă miră foarte faptul că se preferă organizarea de târguri şi expoziţii în coteţul, că altfel nu-i pot spune, care a devenit fosta Sală a Sporturilor din Capitala Moldovei şi centrul cel nou este lăsat să se dărâme, fără a fi folosit, din motive pur subiective cum ar fi faptul că unii nu se înţeleg.

Chiar aşa de mare e foamea de bani a firmei lui Fenechiu, care a preluat Sala Polivalentă, că monopolizează orice mişcare în domeniu? Chiar şi în condiţiile cumplite pe care le-am descris? S-avem pardon, dar eu, unul, nu mai pun piciorul în acea hardughie cât oi trăi, decât dacă mi se demonstrează că e renovată şi salubrizată de la subsol până-n vârful celor trei arcuri de beton care-i străjuiesc acoperişul. Pentru că, cel puţin aparent, singura investiţie făcută de firma care a preluat-o în folosinţă constă în înlocuirea ferestrelor originale cu altele tip termopan.

Amatorilor de expoziţii cu vânzare, indiferent de condiţiile de organizare şi de banalitatea standurilor, le recomand anosta manifestare de la Polivalentă. Celorlalţi, din pur spirit de solidaritate, le spun clar: feriţi-vă să vă pierdeţi timpul şi banii şi să riscaţi să intraţi în depresie pentru nimic.

Ion SCUTARU

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. dana spune

    Asta e realitatea,crunta pe care trebuie sa o infruntam…O mizerie totala pe care autoritatile o accepta,ba mai mult o sustin facand balacareala asta mereu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.