Iranul va fi „viitorul Cernobâl”

0
Prima centrală nucleară iraniană este în mod inerent nesigură şi va provoca, probabil, o „catastrofă tragică pentru omenire”, susţine un document scris după cât se pare de un insider şi preluat de un articol apărut pe site-ul myfoxdfw.com.

Documentul – ajuns în posesia ziarului The Times din Londra printr-o sursă de încredere şi atribuit unui fost membru al departamentului juridic din cadrul Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice – susţine că există o „mare probabilitate” ca reactorul de la Bushehr să fie la originea următoarei catastrofe nucleare după Cernobâl şi Fukushima.

Potrivit acestuia, reactorul, care a intrat în funcţiune luna trecută după 35 de ani de construcţie intermitentă, a fost construit de „ingineri de categoria a doua”, care au îmbinat tehnologii ruseşti şi germane din diferite perioade de timp. În plus, se arată în document, reactorul se află într-una dintre zonele cele mai active seismic din lume şi nu ar putea rezista unui cutremur major. Nu în ultimul rând, documentul avertizează că nu există „niciun program de training serios” pentru personalul de la reactor sau vreun plan de urgenţă în caz de accident.

Deşi autenticitatea documentului nu poate fi confirmată, experţii în domeniul nuclear nu văd niciun motiv pentru care acesta ar putea fi pus la îndoială. Mai mult, documentul reiterează temeri formulate în industria nucleară cu privire la siguranţa unui proiect secret la care puţine persoane din afară au primit acces.

Iranul este singura ţară dotată cu o centrală nucleară fără a adera la Convenţia privind securitatea nucleară, care obligă statele semnatare să respecte standardele internaţionale de siguranţă şi să împartă informaţii.
Construcţia la reactorul de la Bushehr a început în 1975 atunci când Şahul Iranului a atribuit contractul firmei Kraftwerk Union din Germania.

La momentul în care germanii s-au retras după revoluţia islamică din 1979 reactoarele erau departe de a fi terminate. Ulterior, ele au suferit daune importante în războiul dintre Iran şi Irak din perioada 1980-1988. Documentul susţine, de asemenea, că atacurile aeriene au străpuns structura de izolare din oţel în 1.700 de locuri, permiţând pătrunderea în reactor a sute de tone de apă de ploaie.

Regimul a reluat proiectul în anii ’90, având însă în plan un singur reactor, şi a dorit ca proiectul să fie unul de prestigiu pentru a arăta că Republica Islamică este la acelaşi nivel cu realizările ştiinţifice ale Occidentului.

Este posibil ca regimul să fi dorit, de asemenea, o acoperire pentru dezvoltarea programului său nuclear, dar şi oportunităţi de îmbogăţire ale elitei. De data aceasta Iranul a angajat ingineri ruşi, care nu construiseră un reactor nuclear în străinătate de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1989.

Experţii din Rusia au vrut să pornească de la zero, însă iranienii, după ce cheltuiseră deja peste 1 miliard dolari, au insistat ca reactorul să fie construit pe fundaţii germane.

Acest lucru a implicat adaptarea unei structuri construite pentru un reactor vertical german la un reactor orizontal rus – o operaţiune fără precedent. În plus, dintre cele 80.000 de piese de echipament german, multe s-au stricat, s-au învechit sau nu au manualele şi documentaţia necesară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.