Neamţ: 3 morţi şi 14 răniţi – ultimul bilanţ al accidentului de sâmbătă de la Horia

0
Numărul victimelor accidentului produs, sâmbătă seara, pe drumul european E 85, în localitatea Horia, a ajuns la trei morţi, şase răniţi grav şi opt răniţi uşor, potrivit Biroului de presă al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii rutieri au concluzionat şi modul în care s-a produs tragedia: o femeie, Oana S., de 34 ani, care conducea un autoturism Volkswagen în care se aflau doi soţi, de 51 şi 54 ani, a evitat un câine aflat pe carosabil, iar când a încercat să revină pe sensul de mers a intrat în derapaj din cauza carosabilului umed şi s-a izbit, pe contrasens, de un microbuz care transporta persoane.

În urma coliziunii, toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au decedat.

Microbuzul efectua un transport pe cont propriu, iar firma căruia aparţine are licenţă în efectuarea transportului public de persoane. Vehicolul deţinea copie conformă şi transporta salariaţii unei societăţi de la două puncte de lucru din judeţele Bacău şi Vrancea către domiciliile acestora din localitatea ieşeană Dagâţa.

Cei 13 pasageri au suferit răni grave sau uşoare, însă şoferul microbuzului este în comă profundă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Acesta este cel mai grav accident de circulaţie produs în judeţul Neamţ în ultimii cinci ani.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.