Producţia de cereale a României se apropie de 24 de milioane de tone, în 2011

0
Producţia de cereale a României se apropie în acest an de 24 de milioane de tone, cu peste opt milioane de tone mai mult decât anul trecut, a declarat, luni,  ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.

„Cred că anul acesta vom avea scriptic între 22 şi 24 de milioane de tone de cereale, cu circa opt milioane de tone mai mult decât anul trecut, când am obţinut 16-17 milioane de tone. Dacă luăm orzul, orzoaica, ovăzul, sorgul şi triticalele, toate acestea împreună fac aproape trei milioane de tone.

Cu peste şapte milioane de tone la grâu, deşi scriptic avem peste opt, şi cu 12 milioane de tone la porumb cred că atingem între 22 şi 24 de milioane de tone de cereale în 2011” a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta consideră că de foarte mulţi ani nu s-a mai înregistrat un an agricol atât de bun pentru producţia de porumb, dar şi pentru cea de grâu.

„Consider că de mult nu am mai avut un an aşa de bun, pentru că de obicei, când a fost porumb bun, nu a fost grâu, iar anul acesta s-au suprapus condiţiile bune şi pentru cerealele de toamnă şi pentru cele de primăvară. Este foarte greu să întruneşti condiţiile pentru ca ambele culturi să fie la maximum”, a adăugat Tabără.

În opinia acestuia, ploile căzute în acest weekend au ajutat atât la finalizarea recoltării culturilor de sfeclă, porumb, floarea soarelui, dar şi la însămânţările culturilor de toamnă.

„Ploaia care a căzut în acest weekend a fost aur curat pentru însămânţări, dar şi pentru recoltarea culturilor care au rămas, respectiv sfecla de zahăr, de porumb şi de floarea soarelui, deşi mai sunt doar suprafeţe mici de recoltat. Ploaia a fost bună pentru însămânţările la orz, orzoaică, grâu şi culturi furajere. Este o ploaie venită la timp, deşi vreau să văd cantităţile de apă care au căzut pe întreg teritoriul ţării. Până în 25-30 octombrie, suntem în epoca optimă de semănat”, a subliniat Tabără.

În privinţa culturilor afectate de seceta din aceasta toamnă, şeful MADR a afirmat că deocamdată nu se poate pronunţa în privinţa pierderilor.

„Deocamdată nu mă pot pronunţa asupra culturilor afectate de secetă. La rapiţă, cultura despre care se tot vorbeşte, nu a fost însămânţată suprafaţa estimată de 600.000 de hectare, dar s-au semănat 300.000 de hectare. Vrem să vedem care sunt posibilităţile de a continua însămânţările la rapiţă în primăvara pentru că sunt soiuri de primăvară foarte bune.

Eu nu cred că este o cultură compromisă după cum s-a tot discutat. Poţi să ai o cultură bună însămânţată şi să fie o iarnă mai grea, iarna fiind foarte periculoasă pentru anumite soiuri de rapiţă”, a subliniat şeful MADR.

Potrivit datelor MADR, la data de 5 octombrie, sfecla de zahăr a fost recoltată de pe 9% din suprafaţă, respectiv 1.634 hectare, porumbul de pe 68% din suprafaţă – 1,76 milioane ha, floarea soarelui de pe 98% din suprafaţă (968.027 hectare), iar soia de pe 56% (38.806 ha).

În privinţa însămânţărilor de toamnă, până la data de 5 octombrie, au fost realizate lucrări pe 535.212 hectare din care cu grâu şi secară – 7% din suprafaţă (137.818 ha), orz – 19% (38.241 ha), rapiţă pentru ulei – 57% (318.053 ha), orzoaica de toamnă – 16 % (18.548 ha) şi legume 1.685 ha (11%).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.