Ana Blandiana publică în Spania „Cele patru anotimpuri”, cenzurată în comunism pentru „tendinţe antisociale”

0
Tatăl scriitoarei române Ana Blandiana rupe filele cărţilor şi le aruncă în foc: aşa citeşte fără oprire şi plânge pentru paginile sacrificate. Vrea să ţină minte tot ceea ce distruge, vrea să păstreze acolo unde nimeni nu poate vedea, pentru că se teme de represalii, de închisoare, aşa că lasă unele cărţi cu doar zece pagini. Citeşte tot ceea ce nu se poate păstra şi păstrează astfel tot ce este destinat să dispară.

Ana Blandiana nu uită, şi ani mai târziu, în 1977, va scrie cartea de povestiri „Cele patru anotimpuri”, publicată în Spania în 2011 la editura Periferica, scrie luni cotidianul Publico.

Scriitoarea a fost cenzurată de regimul Ceauşescu, care o considera periculoasă, din cauza „tendinţelor antisociale”. Cartea încheie amintirile din copilărie, în care frica impregna totul, până şi anotimpurile anului. „A fost o scenă emblematică a copilăriei mele. Între 1948 şi 1952 se publicau în presă mii şi mii de cărţi interzise, cu pretextul de a denazifica România.

Însă pe listă figurau şi cărţile lui Churchill şi De Gaulle. Dacă poliţia găsea vreuna dintre aceste cărţi, te aresta. Era un pretext pentru a închide”, îşi aminteşte scriitoarea.

În „Oraşul topit”, protagonista nu mai are parte de niciun stimul, de niciun pic de curiozitate. O somnolenţă inexplicabilă a mărunţit orice stimulent şi nu este în stare nici să scoată o carte din raft, care se transformase la rândul său într-o pastă elastică. „Este o povestire simbolică. Spune cum dictatura face ca totul să se distrugă până ce dispare semnificaţia vieţii. Este foarte actual pentru că se poate lega de ceea ce se petrece azi în lumea globalizată”, explică Ana Blandiana legăturile pe care le are cu tradiţia literaturii fantastice, consemnează Publico.

Autoare de amploare, care scrie sub toate formele, de la poezie la roman, şi trecând prin eseistică, Ana Blandiana are un vers din care se poate citi că „tot ce este natural, este un miracol”. Se foloseşte de fantezie, pentru că este cea mai bună formă de a deghiza realitatea cea mai crudă. „Fantasticul este o sămânţă în burta realităţii”, mai spune ea. Râde, e plăcută şi se consideră o persoană foarte norocoasă. Este convinsă că din furie nu va scoate rentabilitate literară, pentru că „nu se poate scrie decât din dragoste”.

„Societatea comunistă, la fel ca şi cea nazistă, se alimenta din ură. În cazul societăţii naziste, era ura pentru o rasă. În cazul celei comuniste, era ura pentru o clasă. Singurul lucru care se putea face era să opui această altă realitate, pe care societatea nu o înţelegea, cea a dragostei”, mai arată poeta. Despre cenzură spune că a făcut-o să acţioneze ca un stimul, împotriva căreia trebuia să fie mereu atentă, pentru a o învinge: lupta pentru fiecare virgulă, punct şi cuvânt.

Ana Blandiana a descoperit două lucruri fără cenzură: unul este că „libertatea cuvântului diminuează, în mod paradoxal, importanţa cuvântului”, pentru că înainte găsea o mulţumire de semnificaţii pentru ceva de care acum nu-i pasă nimănui – iar al doilea este că piaţa este noua cenzură. Ea aminteşte că un editor german i-a publicat unul dintre romane, însă, cum traducerea ajunsese la 500 de pagini, i-a tăiat 250 de pagini, fără să o consulte, pentru că „depăşea bugetul”.

Mărturia sa despre oroare o face, pentru unii, să piardă şansa la Nobel. Pentru alţii, este scriitoarea care are cele mai multe şanse, din România. Ea însăşi spune că premiul este dat pentru
multe motive ce depăşesc literatura, „iar eu nu am fost politic corectă”. Astfel, e mai aproape de literatură, dar mai departe de premii, mai indică Publico.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.