FNSA cere acordarea celui de-al 13-lea salariu pe anul 2011

0

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat marţi (11 octombrie), printr-un comunicat, că a transmis Guvernului României o listă de revendicări, cea mai importantă dintre acestea fiind cea referitoare la acordarea celui de-al 13-lea salariu pe 2011.

‘Revendicările noastre vizează şi aplicarea Legii nr. 284/2010, începând cu 1 ianuarie 2012, dar şi acordarea de stimulente pentru salariaţii care desfăşoară activităţi de recuperare a creanţelor bugetare, conform Ordonanţei de Guvern nr.92/2003.

De asemenea, dorim să fie acordate prime de vacanţă şi stimulente pentru participanţii la comisiile de disciplină, concurs, contestaţii şi paritară. În cazul în care instituţiile statului nu vor răspunde favorabil solicitărilor noastre, federaţia va depune toate eforturile necesare pentru ca niciun partid din arcul guvernamental să nu beneficieze de sprijinul şi votul salariaţilor din administraţia publică, la viitoarele alegeri’, a declarat – în comunicatul citat – Valer Suciu, preşedintele FNSA.

Acesta a anunţat, totodată, că vor fi demarate discuţii între Biroul Executiv al FNSA şi cel al ,,PUBLISIND”, în vederea coagulării mişcării sindicale din administraţia publică.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.