Fonduri europene pentru reabilitarea Cetăţii Râşnov

0 6
Primăria Râşnov pregăteşte un proiect prin care se urmăreşte accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării cetăţii Răşnov, a declarat  primarul oraşului Adrian Veştea.„Avem în pregătire un proiect pentru accesarea de fonduri europene pe care îl vom depune la începutul anului viitor. De asemenea, aşteptăm ca o parte din sumă investită din bugetul local să o primim de la Consiliulu Judeţean. Am refăcut toate zidurile prăbuşite anul trecut în urma modificărilor făcute în structura acestora de fostul proprietar, şi dorim să finalizăm până vine iarna, o serie de alte lucrări de urgenţă„, a spus Veştea.

El a adăugat că primăria Râşnov a alocat până acum pentru reabilitarea Cetăţii Râşnov suma de 500.000 de euro din bugetul local. Până în prezent, circa 15-20% din Cetate a fost reabilitată, iar pentru restaurarea întregului obiectiv ar mai fi necesară suma de 10 milioane de euro, a mai spus primarul.

Până la sfârşitul anului vor continua lucrările la Grădina Cetăţii, şi se va reabilita Turnul Bathory pentru a fi introdus în circuitul turistic. Pe lângă lucrările de reabilitare, în Cetate se desfăşoară o campanie arheologică cu termen de finalizare în luna noiembrie, după care se vor prezenta descoperirile făcute de arheologi – unele foarte interesante – după cum susţine directorul Direcţiei de Cultură din primăria Râşnov, Nicolae Pepene. Pentru anul viitor planul de reabilitare cuprinde finalizarea lucrărilor la Grădina Cetăţii şi la turnul gotic.

Pe lângă restaurare, în fiecare căsuţă din Cetatea de Sus va fi o dioramă cu o reconstituire de scenă din viaţa cotidiană a evului mediu, acest lucru însemnând foarte multe îmbunătăţiri în interiorul căsuţelor.
Odată cu restaurarea Cetăţii se va lucra şi la amenajarea unui muzeu în interiorul obiectivului turistic.

„Dorim ca aceste lucrări de reabilitare să se concretizeze cât mai repede iar Cetatea Râşnov să fie un model de restaurare, de respect pentru monument,dar şi pentru istoria comunităţii”, a mai spus primarul Adrian Vreştea.

Cetatea Râşnov este pe locul trei după Biserica Neagră şi Castelul Bran în clasamentul celor mai vizitate obiective turistice din judeţul Braşov. De la începutul acestui an, 170 000 de turişti i-au trecut pragul, iar până la sfârşitul anului, autorităţile speră ca numărul turiştilor să ajungă la 200 000. Pe toată perioada verii în Cetatea Răşnov au loc la fiecare sfârşit de săptămână manifestări culturale care atrag un număr mare de turişti.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata