Franco, exhumat în numele reconcilierii?

0 8
„Experţii propun exhumarea lui Franco”, titrează El Periódico. Cotidianul publică o parte a raportului comisiei, compusă din 12 istorici şi jurişti, mandatată de primul ministru José Luís Rodríguez Zapatero în luna mai pentru a studia viitorul Văii celor căzuţi (El Valle de los Caídos).

Aici sunt îngropaţi dictatorul Francisco Franco şi în jur de 33 000 de victime ale Războiului Civil spaniol (1936-1939). Cotidianul de centru stânga, preluat de Presseurop, semnalează că una dintre propuneri ar consta în a transporta resturile lui Franco la cimitirul civil, aproape de Madrid, unde se odihneşte soţia sa, Carmen Polo, o soluţie susţinută de asemenea de câţiva dintre membrii familiei sale, precizeză acesta.

El Periódico consideră că el Valle ar putea astfel deveni „un monument ce invită la reconciliere” şi permite „reabilitarea memoriei victimelor, aşa cum o cere Legea memoriei istorice”, iniţiativă a guvernului primului ministru José Luís Rodríguez Zapatero.

Propunerea, în orice caz „nu face parte din concluziile definitive” ale raportului, care nu vor fi făcute publice după alegerile legislative din 20 noiembrie. „Rămâne de văzut dacă Mariano Rajoy [candidatul PP, opoziţia de dreapta, dacă va câştiga alegerile] va respecta decizia unei comisii create de guvernul socialist, care se referă la o problemă atât de controversată cum ar fi exhumarea dictatorului”, notează El Periódico.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata