O legislaţie comună în materie de vânzare pentru piaţa comună a Europei

0 8
Într-o perioadă în care Europa se confruntă cu turbulenţe economice grave, UE s-a angajat să ajute consumatorii şi afacerile să obţină cât mai mult de pe o piaţă care se întinde pe 3.000 de km de la Lisabona, la Helsinki.

De aceea, săptămâna trecută, Comisia Europeană /CE/ a propus o legislaţie opţională a UE în materie de vânzare, notează Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie şi vicepreşedinte al CE, şi Diana Wallis, eurodeputat britanic şi vicepreşedinta Parlamentului European, într-un articol pe care îl semnează în ediţia de duminică a ziarului The Guardian.

În ultimii 20 de ani, piaţa unică europeană a adus beneficii uriaşe – tarife aeriene mai mici, o reducere de 70% în tarifele de roaming şi un salt uriaş în comerţul transfrontalier – dar clienţii şi întreprinderile nu profită încă deplin de o piaţă de 500 milioane de persoane, consideră semnatarele articolului. Doar 9% dintre consumatorii britanici cumpără online dintr-un alt stat membru şi doar 9,3% din întreprinderile din UE vând peste graniţele UE.

Acest lucru contrastează cu piaţa internă a SUA, unde un comerciant din Maryland îşi poate vinde cu uşurinţă produsele unui consumator din Alaska.

În ceea ce priveşte dreptul contractual, SUA sunt mult mai mult o piaţă internă pentru comercianţii americani decât este UE este pentru comercianţii europeni. Întreprinderile britanice care doresc să facă tranzacţii transfrontaliere trebuie să se adapteze la 26 de legi contractuale naţionale diferite, să le traducă şi să angajeze avocaţi, costându¬le aproximativ 8.000 de lire pentru fiecare piaţă de export suplimentară. Practic numai companiile mulţinaţionale mari, care au o armata de personal juridic, îşi pot permite acest lucru.

Pentru a ajuta companiile şi consumatorii să obţină cât mai mult de pe piaţa internă, legislaţia comună a UE în materie de vânzare va stabili un regim comun opţional de drept contractual pentru toate statele membre – identic în toate cele 27 de state membre ale UE; va asigura acelaşi nivel ridicat de protecţie a consumatorilor în întreaga UE; se va focaliza pe domeniile de nevoi reale, şi anume contractele transfrontaliere şi contractele de vânzare de bunuri – grosul comerţului intra-UE -, precum

şi pe conţinutul digital, cum ar fi muzică, filme, software-ul sau aplicaţii smartphone; va oferi companiilor şi consumatorilor posibilitatea alegerii ei sau a continuării folosirii legislaţiei naţionale în materie de contracte.

Această abordare bazată pe voluntariat, cu un accent transfrontalier, nu va înlocui legislaţia naţională în materie de contracte. Mai degrabă, legislaţia comună în materie de vânzare este un mod nou de a aborda problemele pe piaţa internă. Va fi un instrument complementar, care nu va schimba utilizarea legislaţiei comune în tranzacţiile comerciale internaţionale, ţin să sublinieze semnatarele articolului.

Legislaţia comună în materie de vânzare va reduce costurile pentru companiile care doresc să facă comerţ dincolo de frontierele naţionale şi va creşte astfel bunurile şi serviciile oferite.

În contextul în care întreprinderile sunt în competiţie pe o piaţă mai largă, consumatorii vor avea o gamă mai largă de bunuri de ales, la preţuri mai mici. În prezent, unor persoane care fac cumpărături online dintr-o altă ţară europeană li se poate refuza vânzarea sau livrarea în ţara lor: acest lucru i se întâmplă unui număr de 3 milioane de consumatori din Europa în fiecare an. C

umpărătorii on-line nu ar trebui să primească mesaje de genul: „Acest produs nu este disponibil în ţara dv”. Legislaţia comună va pune capăt acestei situaţii.

În acelaşi timp, consumatorii se vor putea baza pe ea ca o marcă de calitate. De exemplu, le oferă consumatorilor o alegere liberă a remedierii în cazul în care cumpără un produs cu defecte – chiar şi la câteva luni dupa achiziţie.

Astfel, consumatorii vor putea rezilia contractul şi cere o înlocuire, o reparare, sau o reducere de preţ. În prezent, 44% dintre europeni spun că nu cumpără din străinătate deoarece nu sunt siguri privind drepturile lor. Legislaţia va stabili, de asemenea, standarde în materie de informaţii clare: consumatorii vor trebui să fie de acord în mod expres să încheie un contract pe această bază şi li se va da o explicaţie clară privind drepturi-cheie în propria lor limbă.

Legislaţia comună va fi o soluţie de tip „win-win” /câştig pentru toate părţile implicate/ după mozaicul legal actual privind comerţul transfrontalier pe piaţa unică. Le va permite firmelor să îşi extindă afacerile pe pieţe noi din Europa şi le va oferi consumatorilor o ofertă mai bună.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.