O reformă necesară a băncilor

0
Există o ironie subtilă în faptul că finanţele internaţionale invită ţările individuale „să facă reforme” – lucru pe care Jean-Claude Trichet, guvernatorul BCE care şi-a încheiat mandatul, l-a repetat aproape mecanic, ani de zile, în aproape toate declaraţiile sale publice -, ceea ce implică un îndemn de a realiza programe complexe de inginerie socială, în timp ce finanţele internaţionale nu reuşesc să se reformeze pe ele, se arată într-o analiză publicată de La Stampa în ediţia de duminică.

Reformelor care privesc „oamenii” trebuie să le fie contrapunct reformele care privesc „băncile”, în special în ţări ca Marea Britanie, Germania şi SUA, ale căror bănci se află în mare parte la originea crizei actuale. Fără acest contrapunct, orice proiect de ieşire din criză este construit pe un teren şubred.

Mario Draghi, care este pe cale să preia mandatul lui Trichet, ar putea avea mai multe şanse de succes, având în vedere experienţa sa în calitate de preşedinte al Financial Stability Board, singurul organism internaţional în întregime dedicat studierii şi ameliorării sistemului financiar internaţional.

Guvernul german şi UE sunt gata să cheltuiască orice sumă pentru a salva marile bănci ale căror dificultăţi grave au apărut în ultimele săptămâni, practic fără a pune condiţii prealabile. Dar nici executivul german şi nici UE nu sunt dispuşi să ajute, dincolo de angajamentele deja asumate, ţările în dificultate şi mai ales Grecia, dacă acestea nu îndeplinesc condiţii prealabile foarte dificile, soldate cu o reducere semnificativă a nivelului de trai al majorităţii cetăţenilor, pentru o perioadă îndelungată.

Prin urmare, este vorba de aplicarea a două măsuri şi în aceasta stă contradicţia crizei valorilor înainte de a fi o criză a mecanismelor financiare. Cu alte cuvinte, actualul capitalism financiar acordă prioritate stabilităţii sistemului şi marilor bănci.

Guvernele care se pregătesc să ajute încă o dată băncile germane, franceze, belgiene şi olandeze ştiu bine că acestea sunt un ingredient esenţial al sistemului de plăţi şi dacă sunt lăsate să falimenteze, viaţa de zi cu zi va fi serios expusă riscului.

Nu este întâmplător faptul că în Grecia îşi fac reapariţia vechi forme de schimb, fără monedă, între persoane care dispun de bani puţini, facilitate de un instrument modern, computerul: de exemplu să dai lecţii pian în schimbul văruirii casei.

Numai o cantitate foarte limitată de schimburi se pot desfăşura fără bani. De aceea, băncile şi instituţiile aferente trebuie menţinute pe linia de plutire. Dar pentru acestea nu se schimbă aproape nimic: nici managerii, nici retribuţiile, nici regulile şi procedurile interne şi nici cele ale pieţelor.

Eşecul redresării productive opune lumea bancară, în care nu se schimbă nimic, lumii reale, în care milioane de persoane sunt constrânse să-şi redimensioneze stilul de viaţă, să-şi reducă speranţele de viitor şi să trăiască într-o incertitudine mai mare. Contrastul dintre schimbările unora şi neschimbările altora provoacă „indignare”, care se extinde rapid, de multe ori sub forme paşnice, precum cortegiile tot mai lungi ale celor care protestează la New York împotriva Bursei, pe Wall Street.

Indignarea cere însă un răspuns care să ducă la un nou mod de funcţionare a sistemului bancar. Este ceea ce încearcă britanicii, printr-un proiect de reformă bancară ce vizează separarea netă, în cadrul băncilor individuale, a activităţii bancare normale de activitatea de investiţii şi speculativă.

Parţial este vorba de o întoarcere la trecut, şi anume la reformele bancare prin care s-a stăvilit criza din anii ’30, care ar reduce în mod substanţial volumul activităţilor financiare în mod mai tipic speculative, puterea şi importanţa marilor bănci.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.