O ţară, doi stăpâni: trauma transilvăneană – recenzie de carte

0
Istoria specifică şi relativ scurtă a Transilvaniei de Nord ca parte a Ungariei s-a încheiat odată cu înfrângerea acestei ţări în cel de-al doilea război mondial, când această regiunea fost realipită României.

Povestea Transilvaniei de Nord în timpul războiului reprezintă miezul unei lucrări ştiinţifice publicate de Holly Case, în 2009, la Stanford University Press (Between States – The Transylvanian Question & the European Idea during World War II) şi a cărei recenzie a apărut în budapestimes.hu.

În primele zile ale lui septembrie 1940, unităţi ale armatei ungare au pătruns în satul Ip din nordul Transilvaniei. Cu câteva zile înainte, scrie publicaţia, regiunea, ce fusese din 1920 parte a României ca urmare a Tratatului de la Trianon, a fost cedată Ungariei în urma aşa-numitului ‘Al doilea arbitraj de la Viena’, de fapt o schimbare de frontieră dictată de Hitler şi Mussolini.

La Budapesta şi printre etnicii maghiari din nordul Transilvaniei a fost o bucurie imensă. Dar nu oricine a fost vesel, mai ales printre etnicii români din regiune, mai scrie publicaţia amintită. Atunci când ungurii au intrat în Ip, cineva a aruncat o grenadă de mână în mijlocul acestorâ omorând patru soldaţi. S-a trecut la represalii, astfel că peste 150 de localnici şi-au pierdut viaţa.

A fost unul dintre numeroasele incidente serioase care au marcat sosirea autorităţile ungare în nordul Transilvaniei în toamna anului 1940. Acestea au fost o reflectare a atrocităţilor şi actelor de discriminare împotriva etnicilor maghiari ce au avut loc în regiune în perioada interbelică, notează budapestimes.hu.

Când bucuria a trecut, iar evenimentele tragice au scăzut ca număr, noii responsabili unguri (care de cele mai multe ori au fost ‘paraşutaţľ în postura de autorităţi de către politicienii de la Budapesta) s-au văzut confruntaţi cu multe probleme. Au avut de revizuit complet sistemul de învăţământ, inclusiv readucând la Cluj universitatea maghiară aflată în exil la Szeged, de construit o nouă infrastructură rutieră şi, extrem de controversat, de implementat legislaţia antievreiască, alături de raţionalizările, recrutările şi cenzura din timpul războiului.

Partidul Transilvănean a fost singura formaţiune politică îngăduită oficial şi nu au fost organizate alegeri. Membri ai parlamentului care să ‘reprezinte’ regiunea au fost numiţi de sus.

Istoria specifică şi relativ scurtă a Transilvaniei de Nord ca parte a Ungariei s-a încheiat odată cu înfrângerea acestei ţări în cel de-al doilea război mondial, când această regiunea fost realipită României. Povestea Transilvaniei de Nord în timpul războiului reprezintă miezul acestei lucrări ştiinţifice publicate de Holly Case, în 2009, la Stanford University Press (Between States – The Transylvanian Question & the European Idea during World War II).

Cu toate acestea, nu este pur şi simplu o înşiruire cronologică de date şi evenimente. După cum indică subtitlul cărţii, lucrarea încadrează istoria provinciei într-un context mult mai larg.
Case examinează istoria moderrnă a Transilvaniei ca idee, loc şi concept cu încărcătură ideologică. Rezultatul este la fel de echilibrat pe cât poate fi orice lucrare ce se ocupă cu această chestiune de notorietate complexă şi sensibilă din punct de vedere politic. Atitudinile faţă de

Transilvania din partea Ungariei şi României sunt comparate şi puse în contrast – de multe ori în detrimentul ambelor.

Înainte şi în perioada războiului, fiecare parte a urmărit să influenţeze opinia internaţională şi să-şi susţină pretenţiile prin denunţarea celeilalte părţi, uneori ambele folosind aceiaşi termeni vitriolanţi. Astfel, România îi descrie maghiari ca fiind un popor înapoiat, incapabil să se rupă de rădăcinile lui asiatice. La rândul său, Ungaria spune despre români că nu merită să fie respectaţi ca europeni cultivaţi.

Tratamentul aplicat evreilor beneficiază de un capitol special. Evreii din Transilvania de Nord au fost printre primii unguri care au fost deportaţi în lagărele morţii în 1944.

Dar nici tratamentul aplicat de România populaţiei sale evreieşti nu a fost mai bun. În alte timpuri, fiecare parte ar susţine că a încercat să-şi protejeze şi salveze proprii evrei. Este o secţiune complicată a acestei cărţi, oricum serioasă şi, în acelaşi timp, fascinantă. Poate părea surprinzător, dar nu există niciun capitol care să se ocupe de problema la fel de complexă a ţiganilor din Ungaria şi România.

Cartea se încheie cu o imagine de ansamblu a condiţiilor din şi atitudinea faţă de Transilvania după 1945. Sunt revelate astfel unele paradoxuri. Case atrage atenţia că perioada de vârf a stalinismului, de la începutul anilor 1950, a fost cea mai propice pentru drepturile minorităţilor din Transilvania. Politica de tip sovietic faţă de naţionalităţi a permis inscripţiile bilingve, educaţa şi cultura în limba maternă, inclusiv o universitate în limba maghiară la Cluj. Constituţia României din 1952 prevedea chiar înfiinţarea unei regiuni autonome maghiare.

Totul s-a schimbat, odată cu ascensiunea la putere a lui Nicolae Ceauşescu. În timpurile mai apropiate, eliminarea cenzurii în ambele ţări a dus la o exacerbare a naţionalismului, ca ecou al ideilor propagate în perioada interbelică. Chiar dacă sunt ambele membre ale Uniunii Europene, tensiunile dintre România şi Ungaria nu s-au dispărut în totalitate, încheie publicaţia budapestimes.hu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.