România are cele mai multe proprietăţi agricole din UE

0
România are cele mai multe proprietăţi agricole din Uniunea Europeană, depăşind cu mult următoarele clasate la acest capitol – Italia, Polonia sau Spania -, relevă rezultatele preliminare ale recensământului agricol pe 2010 al UE, ale cărui rezultate au fost făcute publice marţi de Eurostat, biroul european de statistică.Astfel, România avea anul trecut 3,9 milioane de proprietăţi agricole, echivalentul a 32% din totalul la nivelul UE. Pe următoarele poziţii se situează Italia (1,6 milioane de proprietăţi, 13,5%), Polonia (1,5 milioane, 12,5%), Spania (1 milion în 2009, 8,2%), Grecia (0,7 milioane, 5,9%), Ungaria (0,6 milioane, 4,8%) şi Franţa (0,5 milioane, 4,3%). Aceste şapte state membre deţineau peste 80% din numărul de proprietăţi agricole din UE în 2010.

Numărul de proprietăţi agricole a scăzut între 2003 şi 2010 în toate statele membre, cu excepţia Maltei şi Suediei. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Estonia (-46,6%), Bulgaria (-44,2%), Letonia (-34,4%) şi Polonia (-30,7%).

De asemenea, România avea în 2010 13,3 milioane de hectare de suprafaţă agricolă utilizată, echivalentul a 7,8% din totalul suprafaţei agricole utilizate din UE. Franţa este ţara cu cele mai multe hectare de suprafaţă agricolă folosită – 27,1 milioane de hectare, echivalentul a 15,9% din total, fiind urmată de Spania (23,8 mil. ha în 2009, 14%), Germania (16,7 mil. ha, 9,8%), Marea Britanie (15,9 mil. de ha, 9,4%), Polonia (14,4 mil. de ha, 8,5%). România se află imediat în spatele Poloniei, fiind urmată de Italia (12,9 mil. ha, 7,6%). Aceste şapte state membre deţineau în 2010 aproape trei sferturi din suprafaţa agricolă utilizată din UE.

Suprafaţa agricolă utilzată s-a diminuat în 18 state membre între 2003 şi 2010 şi a crescut în nouă. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Cipru (-24,3%), Slovacia (-9,4% între 2003 şi 2007) şi Austria (-8%), în timp ce creşterile cele mai mari au fost întâlnite în Bulgaria (+24,7%), Letonia (+19,9%) şi Estonia (+18%).

În România, suprafaţa medie a proprietăţilor agricole era în 2010 de 3 hectare, la fel ca în Cipru. Cele mai multe hectare de suprafaţă agricolă pe proprietate au fost înregistrate în Cehia (152 hectare pe proprietate), Marea Britanie (79 hectare), Danemarca (65 hectare), Luxemburg (59 hectare), Germania (56 hectare) şi Franţa (53 hectare). Cea mai mică medie a suprafaţei proprietăţilor agricole se înregistra în Malta (1 hectar).

La nivelul Uniunii Europene, numărul de proprietăţi agricole a scăzut cu 20% între 2003 şi 2010, în timp ce suprafaţa agricolă a scăzut cu numai 2% , relevă rezultatele preliminare ale recensământului.

În 2010, existau puţin peste 12 milioane de proprietăţi agricole şi o suprafaţă agricolă utilizată de 170 de milioane în UE. Comparativ cu 2003, numărul de proprietăţi agricole a scăzut cu 20%, iar suprafaţa agricolă s-a redus cu 2%, relevând o tendinţă spre proprietăţi mai mari. Dimensiunea medie a unui proprietăţi agricole în UE era în 2010 de 14 hectare, comparativ cu 12 hectare în 2003.

Informaţiile vin din rezultatele preliminare ale recensământului agricol 2010. Recensământul este realizat în statele membre precum şi în ţările EFTA la fiecare 10 ani. Între 2000 şi 2010, sondaje intermediare au fost realizate la fiecare doi-trei ani.

Recensământul agricol cuprinde date privind structura activităţilor agricole, acoperind în principal numărul şi dimensiunea fermelor, tipul de recolte, numărul şi tipurile de animale şi forţa de muncă implicată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.