Rusia: Belicosul „Mister Nu” se întoarce

0 12
Rusia mizează din nou pe confruntare în politica sa externă, menţinându-şi dreptul de veto în problema sancţiunilor împotriva regimului sirian. Politica de blocare a deciziilor în cadrul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/ demonstrează că la Kremlin domină „politicienii ulii” şi că adevăratul „numărul 1” al statului rus rămâne Vladimir Putin, notează săptămânalul german Der Spiegel.

Fosta autodelimitare a premierului Putin de la deciziile privind politica externă a Rusiei, asupra căreia insista el însuşi, ţine acum de domeniul trecutului. Nicăieri nu se remarcă în mod atât de evident ca în politica externă semnele viitoarei reveniri a lui Putin la Kremlin.

În mod oficiaĘ Putin este încă premier, însă la scurt timp după ce fost dată publicităţii decizia tandemului privind candidatura puterii în alegerile prezidenţiale din 2012, Putin a participat alături de preşedintele Medvedev la negocierile cu liderul ucrainean Viktor Ianukovici.

De asemenea, într-un articol scris pentru cotidianul rus Izvestia, Putin îşi dezvăluie noile viziuni în domeniul politicii  externe, venind cu iniţiativa înfiinţării unei Uniuni Euroasiatice în calitate de verigă de legătură între Asia şi Europa, precizează publicaţia germană.

Potrivit lui Fiodor Lukianov, redactor-şef al revistei „Rusia în politica globală”, comentatorii străini au rămas acum fără ocupaţia preferată: aceştia nu mai trebuie să-şi bată capul referitor la cine din tandem are mai multă influenţă în politica rusă. În opinia politologului, „experimentul cu Medvedev” s-a încheiat, iar odată cu revenirea lui Putin accentele din retorica Moscovei vor fi din nou schimbate.

Demonstrând atitudini liberale, Dmitri Medvedev a uimit nu o dată opinia publică internaţională, continuă Der Spiegel. Astfel, în primăvara acestui an Rusia s-a abţinut în a-şi exercita dreptul de veto în timpul votului pe marginea rezoluţiei libiene din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. La acea dată, Moscova a întors în mod neaşteptat spatele vechiului său aliat, Tripoli.

Însă, din momentul în care Moscova şi-a exercitat dreptul de veto în timpul votului privind Siria, întreaga lume a înţeles: „Mister Nu”, şi-a concentrat din nou în mâinile sale toate pârghiile puterii.

Drept dovadă a acestei stări de fapt, Der Spiegel invocă şi confuntarea directă, imediat după vot, dintre reprezentatul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, şi colega sa americană Susan Rice, în pofida faptului că textul rezoluţiei a suportat substanţiale modificări şi în loc de „sancţiuni” au fost menţionate „acţiuni concertate”.

Siria este cel mai important aliat al Rusiei în Orientul Mijlociu /OM/, cumpărătorul cel mai bun platnic de arme ruseşti, subliniază Der Spiegel.

Chiar de la începutul „primăverii arabe”, partea conservatoare a puterii ruse urmăreşte cu nemulţumire evoluţia evenimentelor şi valul de democratizare din OM, iar din clipa în care Medvedev, cel care întruchipa speranţele liberale, s-a autodemontat ca figură politică, „uliii” din politica rusă nu mai au o contrapondere reală, conchide publicaţia germană.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata