Sunt opozantul vânzării terenurilor către nerezidenţi, susţine Valeriu Tabără

0
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, luni, la Senat, că este opozantul vânzării terenurilor către nerezidenţi, la fel cum a fost şi împotriva Legii pieţei funciare din 1993.

În opinia acestuia, România nu a fost pregătită pentru o piaţă funciară normală, astfel că s-a pierdut foarte mult în urma aplicării acestei legi.

„Ştim cum s-a dat Legea pieţei funciare în 17 februarie 1993 şi care a fost obiectivul de atunci. A fost acela de a înlesni investiţiile străine în România. Eu am fost un opozant al acestei legi, aşa cum astăzi sunt opozantul vânzării terenurilor către nerezidenţi şi voi rămâne un opozant.

România nu a fost pregătită pentru o piaţă funciară normală şi, ca atare, s-a pierdut foarte mult”, le-a spus Tabără membrilor Biroului Permanent al Senatului.

Ministrul Agriculturii a adăugat că suprafaţa terenurilor care au fost înstrăinate după 1990 în România se ridică la circa 800.000 de hectare, însă cifrele nu sunt finale.

”Din evaluări – încă nu am cifrele toate, le am doar pe un sistem încrucişat -, terenurile care au fost înstrăinate după 1990 în România se ridică la circa 800.000 de hectare”, a precizat acesta.
Pe de altă parte, şeful de la Agricultură a arătat că a fost elaborat proiectul de act normativ privind penalizarea proprietarilor care nu-şi igienizează terenurile arabile.

„Mai mult, dacă anul trecut plăţile APIA se duceau pe terenuri nelucrate, în jur de 480.000 de hectare, astăzi, nivelul terenurilor nelucrate este la vreo 360.000 de hectare”, a afirmat Valeriu Tabără.

El a subliniat că în prezent se desfăşoară un proces de verificare „la sânge” a acestor terenuri arabile, urmând să se treacă la verificarea păşunilor şi fâneţurilor din zona alpină.

„Vreau să vă spun că este o verificare la sânge şi urmează pasul următor nu numai pentru ce înseamnă verificarea terenurilor arabile, dar şi a păşunilor şi fâneţurilor din zona alpină, pentru că una dintre problemele noastre este acolo, unde s-au făcut anumite concesiuni, se plăteşte foarte mult. Vrem ca toţi banii publici să meargă efectiv pe tot ceea ce se utilizează, mai ales că acolo este o rezervă foarte mare în ceea ce priveşte producţia agricolă.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit, luni, cu membrii Biroului Permanent al Senatului, cu prilejul celei de-a treia dezbateri din seria informărilor ministeriale dedicate priorităţilor României, în corelare cu reuniunile ministeriale tematice din cadrul Uniunii Europene.

Tematica dezbaterii a vizat propunerile Comisiei Europene privind reforma PAC 2014-2020 şi perspectivele pentru România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.