Arnaud Montebourg, arbitrul finalei electorale Aubry-Hollande

0 4
Locul trei obţinut la alegerile primare ale Partidului Socialist de Arnaud Montebourg face din acest agitator al „deglobalizării” un element decisiv în alegerea aspirantului socialist la Palatul Elysee.
Sâmbătă el a avertizat că surpriza este „perfect posibilă”, iar duminică spusele lui s-au adeverit: cele 370.000 de voturi obţinute (circa 17%), cu cote de 22% în 19 departamente ale ţării şi al treilea favorit pentru peste 2,5 milioane de alegători, au făcut din Montebourg un element indispensabil al turului doi al primarelor, văzute ca un sudoku cu rezolvare incertă, notează marţi ziarul El Pais.

Montebourg, în vârstă de 48 de ani, are aproape doi metri înălţime şi s-a erijat în purtătorul de cuvânt al nemulţumiţilor. Se consideră un neoprotecţionist şi reformator ecologist, pledează de patru ani pentru a VI-a Republică mai democratică şi curată, stigmatizează băncile şi liber-schimbismul şi a fost promotorul unor alegeri primare deschise în PS.

După duelul în şase, el nu a ezitat să se propună arbitrul finalei de duminica viitoare care se va disputa între fostul secretar general, François Hollande (pornind ca favorit cu 39% din voturi) şi actuala şefă a partidului, Martine Aubry (30,5%).

Apariţia în forţă a lui Montebourg, un populist modern şi dinamic care place atât extremei stângi cât şi celei drepte, cu un fler şi o ambiţie extraordinară, ale cărui idei combină antieuropenismul visceral cu oratoria fluidă, a revoluţionat anchilozatul peisaj politic francez. Locul trei obţinut de Montebourg premiază lunga sa cruciadă personală împotriva lumii politice discreditate, care tolerează corupţia şi clientelismul şi împotriva puterii nelimitate a sistemului financiar care, în opinia sa, a dus „la ruinarea angajaţilor şi a companiilor europene”.

Montebourg avea de gând să anunţe luni seara care este „preferatuľ său în turul doi, dar un membru al echipei sale a anunţat că înainte de a lua o decizie vrea să propună patru puncte din programul său celor doi aspiranţi care luptă pentru nominalizarea partidului. „Nu vedem diferenţe între cei doi şi deocamdată nu putem lua nicio parte”, a spus Thierry Mandon.

Chestiunile pe care deputatul de Saône-et-Loire vrea să le clarifice cu Aubry şi Hollande sunt „noua reglementare a comerţului internaţional şi adoptarea de măsuri protecţioniste pentru Europa”, „atitudinea lor faţă de bănci”, viziunea despre „fondarea celei de-a VI-a Republici” şi ideile despre” capitalismul cooperanť, a subliniat purtătorul său de cuvânt.

Poziţia lui va fi anunţată după dezbaterea televizată de miercuri dintre Aubry şi Hollande. Luni, marea învinsă a primarelor franceze, Segolene Royal, a plâns în faţa camerelor la aflarea rezultatelor (7%) care au plasat-o pe locul patru. Montebourg, vizibil emoţionat, a fugit să o consoleze şi să coordoneze, probabil, o poziţie comună înainte de turul doi.

Amândoi însumează 25% din voturile exprimate în primul tur, o cifră suficientă pentru a înclina balanţa şi a promite cote mai mai mari în cazul în care PS câştigă, după 17 ani, alegerile prezidenţiale. Această fragmentare a voturilor arată dificultatea socialiştilor de a găsi un lider solid şi este vestea proastă a acestor alegeri văzute ca un exerciţiu „splendid” de democraţie. Acum mişcările elegante ale mănuşii albe vor lua aspectul unui război fratricid.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata