Bătaia de joc de la Palas: statul jefuieşte cetăţenii!

0 4

– Am mai vorbit de Palatul Culturii şi o voi mai face, ori de câte ori voi avea ocazia. N-o fi el cea mai veche şi neapărat cea mai stilată clădire din oraş, dar e totuşi un monument arhitectural a cărui frumuseţe nu poate fi contestată, care a devenit efigia Iaşului şi care adăposteşte nu mai puţin de cinci instituţii de cultură. E cel mai cunoscut simbol al Iaşului, de care, iată, două instituţii ale statului şi o firmă particulară îşi bat joc în cel mai pur stil mafiot de după 1989. Adică Primăria Municipiului Iaşi, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi onor SC „Iulius Group” SRL.

Ziarele de azi consacră încă o pagină istoriei murdare de jigodism a proiectului Palas. Ni se arată negru pe alb că lucrările de consolidare a versantului dintre Palatul Culturii şi şantierul centrului amintit, care ar fi trebuit să fie executate pe cheltuiala firmei „Iulius Group” SRL, iniţiatorul proiectului de construcţie a centrului de afaceri din zonă, au fost preluate mascat de Ministerul Culturii, pe bani publici.

Chipurile cei de la minister au reevaluat strategia de consolidare a Palatului Culturii, căci într-adevăr măsurile de protecţie sunt altele ori au fost denumite într-un mod diferit. Ceea ce e în mod evident o şmecherie de doi lei.

În loc să fie trasă la răspundere firma lui Iulian Dascălu, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pentru a obţine avizul de construcţie din partea ministerului, instituţia statului îi face cadou acesteia cam trei milioane de euro, asumându-şi lucrările de consolidare „regândite”. Banii provin de la Banca Mondială din fondul pentru reabilitarea monumentelor istorice. Cu aceste parale ar fi trebuit, bineînţeles, să se consolideze sau să se renoveze alte obiective, care vor păpa acum alţi bani publici.

Culmea, acelaşi minister nu a făcut apel la acest fond pentru a înlocui măcar plăcuţele de ardezie sparte sau lipsă de pe acoperişul Palatului Culturii şi a preferat să dea jos tot şi să monteze tablă de zinc importată din Germania. Motivul a fost că era prea scump să se cumpere ardezie pentru tot acoperişul clădirii, ceea ce e o prostie sau o minciună nesimţită, căci cantitatea ce trebuia cumpărată pentru a completa lipsurile era minimă, în comparaţie cu înlocuirea integrală cu tablă.

Dauna e triplă: primo – aspectul clădirii e jalnic, căci aceasta aduce acum a palat ţigănesc; secundo – banii cheltuiţi au fost în mod clar mai mulţi, iar tertio – ardezia demontată o vom regăsi pe casele unor şmecheri, care vor plăti o fracţiune din preţul real, când momentul va fi prielnic.

Acum, vizavi de proiectul Palas, am avut şi eu curiozitatea de a sta de vorbă cu vreo doi arhitecţi, buni meseriaşi. N-am să le dau aici numele, dar o sinteză a părerilor acestora, care sunt convergente, ar fi următoarea: vorbim de o arhitectură minimalistă din toate punctele de vedere – adică stilistic, structural şi funcţional, de un ansamblu fără noimă de clădiri menite să facă un singur lucru la superlativ – bani. Sub aspectul legalităţii, fără a intra în detalii, ambii au dat glas aceleiaşi opinii, adică ceva e putred în… centrul Iaşului.

Ce se întâmplă la Palatul Culturii, de când cu proiectul Palas, e pe deplin caracteristic năpârcăriei care a devenit România post comunistă: încălcări ale legii fără nici o consecinţă pentru cei vinovaţi, minciună sfruntată, cheltuire mascată şi inutilă a banului public, profitul imens al unui număr infim de oameni în detrimentul contribuabililor obişnuiţi şi în dauna interesului public, tăcerea sau acoperirea neregulilor – cel mai probabil contra şpăgilor groase – de către reprezentanţii autorităţilor.

Unele ziare sau televiziuni mai prezintă, din când în când, din nereguli, fără nici un efect. Presa onestă, sau cât a mai rămas din câinele de pază al democraţiei – hai că încep să râd de-a binelea, de unde pază şi despre care democraţie e vorba? – latră precum un buldog răguşit de după un gard. Gardul de protecţie a lichelelor, plantat de şmecherii care au reuşit până la urmă să instituie statul mafiot în această ţară. În care se fură cu legea în mână. În care există corupţie, dar nu şi corupţi. În care cetăţeanul de bună credinţă mai are puţin şi va deveni mai împilat decât pe vremea comunismului.

Cum să numesc generozitatea statului (Ministerul Culturii) faţă de firma lui Iulian Dascălu, aceeaşi care, între alte ilegalităţi comise şi trecute cu vederea de autorităţi, a călcat în picioare numeroase vestigii arheologice pe acelaşi şantier Palas? Mai ales dacă judec această mărinimie prin contrast cu înverşunarea de care acelaşi stat dă dovadă când e să colecteze banii din impozite şi taxe de la cetăţeanul de rând?

Mie şi celor ca mine ne trimit Finanţele Publice atenţionări ce constituie deja titluri executorii, dacă se întâmplă numai să întârziem cu plata impozitului, iar unei firme care s-a acoperit de încălcări ale legii îi face cadou milioane de euro din banii publici? Mă scuzaţi, dar eu numesc aşa ceva JAF LA DRUMUL MARE! Carevasăzică statul e un fel de Robin Hood negativ, care ia de la săraci să dea la bogaţi. Halal!

Ion SCUTARU

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata