Michael Jackson era aproape orb şi avea probleme urinare

1 4
Michael Jackson era aproape orb, avec probleme urinare şi mergea la dermatolog de trei ori pe săptămână, potrivit declaraţiilor date la poliţie de doctorul Conrad Murray. Înregistrarea a fost difuzată marţi la Los Angeles, la procesul medicului, relatează AFP.

Doctorul declarase, la două zile după moartea lui Michael Jackson, pe 25 iunie 2009, că „vedea foarte, foarte prost. Mi-am dat seama că era aproape orb”. Cântăreţul folosea ochelari cu dioptrii foarte mari, a spus medicul, al cărui proces a intrat în a treia săptămână. La proces s-a arătat deja că Jackson purta, în momentul morţii, un cateter pentru evacuarea urinei şi un tub nazal pentru oxigen.

„Dl Jackson avea probleme urinare. În ultimele luni, mi-a spus că la toaletă stătea ore întregi până urina”, a afirmat medicul. „Se întâmpla să facă şi pe el”, a adăugat Murray. Doctorul a povestit cum l-a tratat de mai multe ori pe cântăreţ de deshidratare şi epuizare şi cât de puţin mânca starul.

„Nu mânca şi nu bea. Spunea că mama lui l-a forţat să mănânce în copilărie. În rarele ocazii când mânca, cerea pui şi orez”, a mai spus medicul acuzat de omor involuntar în cazul Michael Jackson.

El a adăugat că Jackson mergea de trei ori pe săptămână la un dermatolog renumit în Beverly Hills, dr Arnold Klein. „Producătorii (spectacolului) mi-au spus că Michael Jackson avea cele mai nereuşite zile pe scenă când ieşea din cabinetul dr Klein, adică de trei ori pe săptămână. Când venea de acolo, era epuizat şi avea nevoie de 24 de ore ca să-şi revină” – sunt alte declaraţii ale lui Murray.

Apărarea doctorului Conrad Murray, care a recunoscut că a administrat cântăreţului propofol, dar la cererea expresă a acestuia, susţine că Michael Jackson a luat singur o doză suplimentară de anesteziant, fără ştirea medicului, această doză „ucigându-l pe loc”.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Athina-Aurelia Costea ( Brasov ) spune

    Cat despre acest UCIGAS ORDINAR, platit de acolitii lui satanici-masonii sa piarda pe bietul INGER, nu-l doare gura sa indruge TAMPENII de 2 ani încontinuu, si sa sfideze o lume intreaga ! STRIGATOR LA CER !! DREPTATE si linistire vesnica sa-i daruiasca D-ZEU bietului INGER, TRIMIS al Sau in aceasta lume DE IAD care NU L-a meritat !! Cat despre UCIGAS, la osanda vesnica !! SA PLATEASCA !!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata