Ar putea America să aleagă preşedinte un mormon?

0 16
Apartenenţa favoritului republican pentru prezidenţialele din 2012, Mitt Romney, la biserica mormonă a provocat în Statele Unite o dezbatere aprinsă, cu atât mai mult cu cât pastorul baptist Robert Jeffress a afirmat că această biserică este ‘o sectă‘, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de miercuri.

La marginea Washingtonului se află un templu grandios, înalt de 88 de metri şi care ocupă o suprafaţă de 15.000 m. Este Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile, adică biserica mormonă. Deşi este o prezenţă impunătoare în peisajul oraşului, ea nu este totuşi proporţională cu gradul de acceptare a bisericii mormone în Statele Unite.

Vineri, 7 octombrie, cu ocazia unei mari reuniuni a conservatorilor din Washington, Robert Jeffress, pastorul unei biserici baptiste din Dallas, l-a prezentat audienţei pe guvernatorul texan Rick Perry, un alt protagonist al cursei interne republicane pentru desemnarea contracandidatului preşedintelui Barack Obama la prezidenţialele de anul viitor. Cu această ocazie, pastorul a aprins şi mai mult spiritele afirmând că ‘biserica mormonă nu este creştină, ea este o sectă’.

Atacul îl viza direct pe Mitt Romney, fost guvernator al statului Massachusetts, care a mai trecut prin aceleaşi furci caudine şi la alegerile primare din 2008. Se pune astfel o întrebare firească care arată că separarea dintre biserică şi stat este câteodată vagă: America a fost capabilă să aleagă un preşedinte de culoare, poate ea să aleagă un mormon?

Sondajele sunt relevante. De când Institutul Gallup măsoară eligibilitatea unui mormon, din 1967, cel puţin 20% dintre americani s-au declarat ostili alegerii unui preşedinte din această confesiune. Potrivit unui sondaj de opinie realizat în această vară şi publicat de Christian Science Monitor, numai 35% dintre cetăţeni nu ar avea nimic împotriva alegerii unui mormon.

Este mult prea puţin faţă de alegerea unui preşedinte catolic (60%), evreu (55%) şi evanghelic (43%), dar este mai mult decât cei care ar alege un preşedinte ateu (24%) sau musulman (21%).

Specialistul în curentele conservatoare, David Weigel, afirmă că există mari diferenţe între mormoni şi creştini. Primii resping Biblia ca singură carte de căpătâi şi consideră Cartea lui Mormon drept un alt testament al lui Iisus. ‘A afirma că nu se ştie dacă Romney este creştin, este ca şi cum s-ar spună că nu se ştie dacă Barack Obama s-a născut în Statele Unite’, spune politologul.

Mormonii nu se bucură de o imagine prea favorabilă în Statele Unite, fiind implicaţi în diverse scandaluri. De exemplu, mai recent, procesul pentru abuz sexual intentat lui Waffen Jeffs, liderul aripii fundamentaliste a mormonilor din Arizona şi Utah, închis pentru poligamie, chiar dacă aceasta este oficial interzisă din 1890.

Responsabilii bisericii mormone sunt conştienţi de deficitul de imagine şi au lansat o vastă campanie intitulată ‘sunt mormon’ ca să liniştească spiritele. Fondată în 1830 de Joseph Smith, biserica mormonă a jucat un rol important în dezvoltarea părţii de vest a Statelor Unite. Ea are în prezent peste 14 milioane de membri şi 52.000 de misionari în întreaga lume.

La nivel mondial, mormonii au 134 de temple, marea majoritate în SUA. Biserica mormonă derulează şi o serie de acţiuni umanitare. Ea a trimis peste 70 de tone de echipamente şi hrană victimelor seismului din Japonia, din 11 martie 2011.

Noul episod cu pastorul Robert Jeffress alimentează din nou confruntările dintre mişcările religioase ale dreptei conservatoare din Statele Unite.

Mitt Romney, care are nevoie de votul creştinilor conservatori din tabăra republicană, preferă să nu transforme religia sa într-o provocare în interiorul partidului. După polemica declanşată în 2008 de participarea sa la alegerile primare, el speră că acum apartenenţa religioasă nu va mai fi unobstacol în cursa spre Casa Albă. De fapt, mormonii şi creştinii conservatori împărtăşesc mai multe valori comune: respingerea avortului şi a căsătoriei între homosexuali.

În istoria americană există un exemplu care arată că mentalităţile evoluează şi că religia nu este un obstacol radical. În 1959, 25% dintre americani erau reticenţi faţă de alegerea unui preşedinte catolic. În noiembrie 1960, John Fitzgerald Kennedy câştiga prezidenţialele în faţa lui Richard Nixon. Iar marţi, guvernatorul catolic republican din New Jersey, Chris Christie, şi-a exprimat oficial sprijinul pentru Mitt Romney. Poate că războiul religios din tabăra republicană nici nu va avea loc!, concluzionează ziarul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata