California, împotriva curentului antiimigraţie american

0 10
In timp ce majoritatea statelor SUA se întrec în aplicarea legilor restrictive pentru imigranţi, California, urmând tradiţia sa culturală, a făcut un pas înainte în favoarea imigranţilor ilegali.

La 8 octombrie, guvernatorul acestui stat, democratul Jerry Brown, a aprobat AB131, partea a doua a legii ‘California Dream Acť, care îi autorizează pe imigranţii ilegali să obţină burse pentru a merge la colegii şi universităţi, notează miercuri ziarul ABC.

‘Marele câştigător al aprobării California Dream Act este statul, pentru că de-acum încolo vor fi mulţi hispanicii imigranţi încurajaţi să-şi continue studiile şi să-şi facă o profesie’, a asigurat Angelica Salas, director executiv al Asociaţiei pentru drepturile imigranţilor din Los Angeles.

Prima parte a Dream Act – AB130 – aprobată în iulie, permite studenţilor fără acte în regulă să primească ajutor financiar din fonduri private pentru a frecventa cursurile învăţământului superior.

Arhiepiscopul de Los Angeles, monseniorul Jose Gomez, a evidenţiat AB131 ca un ajutor favorabil pentru ca tinerii studenţi ‘să-şi continue educaţia pentru ca într-o bună zi să contribuie cu talentul şi abilităţile lor la ameliorarea societăţii’. Guvernatorul Brown a aprobat totodată, AB1236, care interzice oraşelor şi departamentelor să aprobe legi care să-i oblige pe angajatori să facă uz de programul ‘E-verify’ pentru a determina statutul migrator al celor angajaţi.

‘California merge din nou împotriva tendinţei şi stabileşte bazele, nu doar pentru a recunoaşte importanta contribuţie a imigranţilor la societatea noastră, ci şi pentru a înţelege rolul important pe care îl joacă statul California, care este a opta economie a lumii’, a asigurat Jeannette Zanipatin, avocată a asociaţiei Fondul mexicano-american de apărare legală a educaţiei.

Guvernatorul Californiei a ratificat de asemenea AB207, care unifică cerinţele de admitere în şcolile publice, independent de statutul migrator al studenţilor şi legea AB353 care restrânge capacitatea autorităţilor de a confisca maşinile conduse de persoane fără permis auto, facilitând restituirea lor proprietarilor.

Însă nu toţi în California sunt de acord cu aceste legi. „Este greşit din punct de vedere moral. Tocmai am creat un stimulent pentru ca zeci de mii oameni din toata lumea sa vină aici ilegal”, a declarat Tim Donnelly, membru al Congresului californian. ‘Spunem că cetăţenii altor ţări – puteţi să-i numiţi cum vreţi – trebuie să beneficieze de anumite avantaje.

Este însă un lucru lipsit de sens, cu excepţia faptului că Jerry Brown încearcă să câştige capital politic’, a declarat la rândul său Tom Del Beccaro, lider al Partidului Republican din California.

Alţii, precum Kristen Williamson, avertizează că ‘sunt folosiţi nechibzuit banii contribuabililor”. Guvernatorul Brown susţine însă că din fondurile de 1,4 miliarde de dolari, alocate programului pentru ajutorarea studenţilor, doar 1% revin studenţilor imigranţi ilegali

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.