Condamnarea Iuliei Timoşenko subminează poziţia lui Ianukovici în Rusia şi în Occident

0 8

Condamnarea fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko la şapte ani de închisoare, sentinţă pronunţată de un tribunal de la Kiev, este în atenţia cotidienelor moscovite de miercuri.

Asprul verdict a fost criticat de Rusia şi de Occident, Uniunea Europeană avertizând că procesul va avea profunde implicaţii asupra relaţiei bilaterale, în timp ce Moscova a văzut conotaţii antiruseşti, semnalează presa.

Şapte ani de închisoare, interdicţia de a deţine funcţii de stat timp de trei ani şi plata unei compensaţii de 187 de milioane de dolari companiei ucrainene Naftogaz – verdictul în cazul fostului premier Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere în semnarea contractelor gaziere cu Rusia, scrie Nezavisimaia Gazeta.

Aflată de 68 de zile în arest, Timoşenko a îndemnat poporul „să înlăture cât mai repede regimul dictatorial” al preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează Kommersant.

„Sunt convinsă că sentinţa pe care o pronunţă preşedintele Ianukovici va face poporul să înţeleagă faptul că dictatorii nu pleacă de bună voie. El crede că dă dovadă de forţă, dar, de fapt, el se umileşte”, a spus Timoşenko în faţa instanţei. „Nu-mi voi înceta nici măcar un minut lupta”, a adăugat ea, în timp ce judecătorul citea sentinţa.

Între timp, Ianukovici a dat de înţeles că verdictul poate fi revizuit. „Nu este o sentinţă definitivă. Urmează Curtea de Apel”, a spus şeful statului. Potrivit Kommersant, Timoşenko ar putea fi, în cele din urmă, eliberată.

Dar puterea s-a asigurat ca, în acest caz, opozanta să nu se simtă o învingătoare.

Parchetul general a încheiat investigaţiile în alte două dosare penale împotriva Iuliei Timoşenko, iniţiate pentru cheltuirea unor resurse financiare obţinute din vânzarea cotelor de CO2 în alte scopuri decât cele permise.

Pregătindu-se de alegerile prezidenţiale din 2010, la care a candidat, fost premier a alocat aproximativ 200 de milioane de dolari pentru majorarea pensiilor şi achiziţionarea unor ambulanţe în zona rurală, deşi avea dreptul să cheltuie aceşti bani doar pentru măsuri de protecţia mediului. Rezultatele anchetei nu au fost transmise instanţei, ceea ce înseamnă că ar putea prinde bine dacă verdictul pronunţat marţi va fi revizuit, concluzionează publicaţia rusă.

Timoşenko a fost condamnată pentru contractul cu Vladimir Putin, titrează Vedomosti. Verdictul a fost criticat şi de Rusia şi de Europa, ceea ce subminează poziţia politică a preşedintelui Ianukovici în ambele direcţii, semnalează cotidianul financiar.

Putin a spus că Iulia Timoşenko, în calitate de premier, nu a semnat nimic. Documentele au fost semnate în ianuarie 2009 la nivelul companiilor Naftogaz şi Gazprom, în deplină concordanţă cu legile Rusiei şi ale Ucrainei şi cu normele dreptului internaţional, a amintit Putin. Anume el a fost partenerul lui Timoşenko la negocierile din 2009, iar semnarea contractelor, ce a pus punct crizei gazelor, a fost rezultatul înţelegerilor celor doi premieri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata