Cum îşi mai bat joc de noi!

2

Dimineaţă de mijloc de octombrie, cu frig, ploaie, totul mohorât, ce mai, vreme de stat în casă şi numărat vedetele care se plimbă pe la TV! Sau, mă rog, dacă pe vremurile astea se pot număra bani, e şi mai bine!

Dar nu faci nici una, nici alta, ci te duci la muncă! Cu-n sictiiiiir, cât încape, dar te duci!

Pe traseu, în cale se găseşte un liceu şi pe trotuarul din faţa lui, zeci de tineri, zglobii asemeni unor vrăbiuţe, dezbar de zor. Îţi vine să le zici ceva când vezi ce de fericire le abundă chipurile, dar le dai crezare că-s tineri şi nu au grija zilei de mâine, cum n-o au nici pe cea de azi!

Mă apropii cu capul tras între umeri precum ţestoasa cu capul în carapace şi încerc să ascult ce discuţii îi face atât de fericiţi. Parcă aşa, la prima oră, pe o vreme – cum ar zice mama – când să nu dai nici câinele afară din casă, îţi trebuie ceva optimism ca să nu stai pleoştit.

După încă doi-trei paşi, aflu motivul minunii şi vine vremea să mă minunez şi eu: tineretul nostru tocmai aflase că în vara viitoare ar putea merge la vot! Ptiu, drace, să fie ăsta motiv de atâta bucurie? Iaca, da! Deja începusem să scot capul din geaca ce îmi ţinea de cald, vrând să aud mai bine minunea.

Dotaţi cu tot felul de căşti prin care ascultă fel de fel de ştiri, tinerii noştri erau la curent cu ţicnelile de peste noapte ale unora pe care noi i-am trimis în Parlament, care vor ca tineretul să meargă la vot începând cu vârsta de 16 ani! Săracii copiii, altceva nu i-ar putea bucura?

Îi atrage ideea de a trece printr-o experienţă nouă pentru ei, dar de-ar şti ei cât îi va costa! Şi poate pe ei nu, că încă sunt mici, dar vor trage ponoasele părinţii lor. Cât de realişti pot fi nişte copii care încă nu au scos capul în lume, ca să aibă puterea de decizie la vot?

Păi nu vă e ruşine, onoraţi guvernanţi, să păcăliţi poporul ăsta într-atât încât să-i puneţi pe copii să voteze? Îi prostiţi cu nişte bani de liceu sau cu două sute de euro ca să îşi ia un calculator şi acum le luaţi votul?

Ce ştiu ei cât de greu îi este unui adult care trage din greu ca să îşi plătească dările, facturile, să asigure şi mâncare şi o haină în spate, pe vremuri cumplite, aduse la limita suportabilităţii prin nepăsarea unora? Dar iată că tupeul celor pe care i-am creditat ca să ne amărască vieţile este mare şi fără de margini!

După ce vor vota liceenii, aveţi grijă, onoraţi guvernanţi, să daţi liber la urne şi puşcăriaşilor cărora le-a fost interzis până acum! Că şi ei îs oameni şi dacă tot mănâncă şi o duc mai bine decât românii de rând, nu cred că nu v-ar vota! Că pe ei nu îi apasă reducerile salariale, nici opririle ilegale din leafa bugetarilor pe care nu le daţi înapoi şi nici taxe, impozite, facturi!

Dar lasă că ies ei din puşcărie şi poate vă vor arăta de ce sunt în stare! Numai aşa putem scăpa de unele lichele. Sau aşa cred!

Verona DIACONU

Citește și
2 Comentarii
  1. alex spune

    excelent articol !

    Ar trebui totusi ponderat matematic dreptul de vot in functie de nivelul de educatie (si de intelegere mentala) al votantului, astfel:

    – persoane fara 12 clase, sau cu 12 clase si fara bacalaureat admis : 1 vot = 50% dintr-un vot valid

    – persoane cu bacalaureat , dar fara studii superioare finalizate:
    1 vot = 75% dintr-un vot valid

    – persoane cu studii superioare finalizate cu diploma de licenta :
    1 vot = 100% dintr-un vot valid

    Apoi se numara totalul voturilor integrale valide.

  2. gigi spune

    Intamplator, uneori nu poti respira de numarul de prosti cu facultate pe metrul patrat. Iar un taran cu trei clase da ceata in lectii de viata si nu numai, inclusiv – de exemplu – in intelegerea unor explicatii precum fuziunea nucleara. Nimic personal, alex, dar ideea ta nu sta in picioare. 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.