Germanii iubesc Europa, nu şi euro

0
Comentatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului au petrecut ultimul an încercând să explice abordarea ezitantă şi înşelătoare a Germaniei privind criza euro, însă explicaţia simplă este că deşi germanii cred cu tărie în integrarea europeană, ei nu au îmbrăţişat din toată inima moneda euro, explică Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de securitate de la München şi consilier la compania de asigurări Allianz, într-un articol publicat de ziarul New York Times în ediţia de marţi.

Înţelegerea acestei ambiguităţi ne ajută să explicăm acţiunile cancelarului Angela Merkel – sau lipsa acestora – în timpul crizei, dar şi faptul că, deşi iniţial germanii au respins noul fond de ajutorare pentru zona euro în dezbatere publică, ulterior şi-au schimbat decizia adoptându-l cu o majoritate uriaşă în Bundestag.

Cel mai important, această explicaţie face clar faptul că actuala criză din zona euro nu reprezintă doar o provocare enormă ci şi o oportunitate istorică pentru Merkel şi pentru Europa.

Dacă cancelarul îşi poate convinge concetăţenii să susţină efortul de salvare ca o necesitate pentru a salva uniunea, atunci este posibil nu numai ca aceasta să supravieţuiască, ci şi să iasă din această provocare mult mai puternică.
Pe de altă parte, dacă Merkel va prezenta această oportunitate doar ca o modalitate de a sprijini moneda euro, atunci germanii s-ar putea sustrage şi întreaga întreprindere ar fi în pericol.

Germanii nu au agreat niciodată moneda euro, pentru că nu au avut cu adevărat niciodată nevoie de ea. Ţara a avut o monedă foarte stabilă, care a garantat cele mai scăzute rate ale dobânzii din Europa şi a simbolizat succesul ţării după război.

Cu toate acestea, germanii au înţeles că reunificarea a schimbat situaţia şi că hegemonia mărcii germane ar fi inacceptabilă pentru vecinii unei Germanii unite. Renunţarea la monedă a fost preţul pe care ştiau că trebuie să-l plătească pentru reunificare – angajamentul care asigura că puterea lor economică nu se va transforma într-o supremaţie politică. Germanii au onorat acest angajament fără a se plânge, pentru că au văzut în el mijlocul către un scop: cea mai bună cale (şi singura) către o pace şi prosperitate durabile a fost de a crea o Europă integrată.

De ce ezită acum? În pofida imaginii unei Germanii puternice în străinătate, pe plan intern aceasta se simte mult mai puţin sigură. „Digerarea” poverii financiare a reunificării şi introducerea monedei euro în ultimul deceniu nu au fost uşoare.

În plus, după colapsul Lehman Brothers, recesiunea Germaniei a fost una dintre cele mai profunde în rândul ţărilor industrializate. Deşi în prezent lucrurile s-au îmbunătăţit, fragilitatea modelului lor dependent de exporturi nu a trecut neobservată de către germanii precauţi.

Germanii îşi fac, de asemenea, griji pe termen lung: creşterea economică de azi nu rezolvă problemele legate de îmbătrânirea şi diminuarea populaţiei, de un sistem de învăţământ care scârţâie, de un sistem de asistenţă socială supra-exploatat, de o politică de imigraţie disfuncţională şi de o eliminare treptată a energiei nucleare.

Există, apoi, problema simplă a inerţiei politice: germanii iubesc status quo-ul. Deşi sectorul privat îşi asumă riscuri, politicienii nu fac la fel, iar solicitările de a cheltui miliarde pentru a sprijini alte ţări nu sunt pe placul germanilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.