Lucrările de conservare la Podul Calafat – Vidin costă 11 milioane euro; Podul va fi gata în 2012

0 3
Lucrările de conservare pe partea românească a Podului Calafat – Vidin, aproape finalizate, vor costa până la 11 milioane de euro, până când partea bulgară va finaliza partea sa din lucrare, a declarat miercuri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, cu ocazia întrevederii cu omologul bulgar.

„În momentul de faţă, noi trebuie să intrăm în conservare cu lucrările noastre, aşteptând finalizarea infrastructurii pe partea bulgară. Conform calculelor noastre, dacă antreprenorul care execută lucrările pe partea bulgară le va finaliza după luna iunie a anului viitor, noi vom avea doar cheltuieli de conservare care pot urca până la 11 milioane de euro.

Mai important este însă că acest proiect este finanţat din fonduri de pre-aderare şi extensia expiră în decembrie 2012, când tot obiectivul trebuie finalizat, altfel riscăm corecţii financiare de la UE”, a spus Anca Boagiu.

Aceasta a anunţat că România va acţiona pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de întârzierile constructorului de pe partea bulgară.

Din cauza acestor întârzieri, Comisia Europeană a aprobat extinderea pentru absorbţia fondurilor de pre-aderare pentru acest proiect, care expira în 2011.
Valoarea totală de construcţie a podului Calafat-Vidin depăşeşte 225 milioane de euro.

70 de milioane de euro sunt asigurate prin programul ISPA, grant Fondul de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca de dezvoltare germană KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă două milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare un ajutor de 5 milioane de euro.

Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA cu 34 milioane de euro şi bugetul de stat al României cu 33 milioane de euro.

Podul Vidin-Calafat va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, va avea două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, s-a întâlnit miercuri cu omologul bulgar, Ivaylo Moskovski, ministrul Transporturilor şi Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor de la Sofia, în marja şedinţei comune de guvern organizată de cele două executive la Bucureşti.

Discuţiile au privit cu precădere situaţia actuală a cooperării bilaterale în interconectarea reţelelor de transport, precum şi stadiul curent al construcţiei punctelor de trecere a Dunării. Au fost adresate şi cooperarea în domeniul aeroportuar şi al parteneriatelor public-privat.

Cei doi miniştri au trecut în revistă calendarul construcţiei podului Calafat-Vidin şi mecanismele instituţionale de operare mixtă a acestuia, odată ce va fi finalizat. Ministrul Boagiu a subliniat importanţa aducerii la îndeplinire de către antreprenorul care execută lucrările pe partea bulgară, a obligaţiilor contractuale într-un calendar asumat şi realist. România va acţiona pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de întârzierile constructorului de pe partea bulgară.

Anca Boagiu a remarcat, în acelaşi context, importanţa creării de puncte multiple de traversare a Dunării în vederea reducerii fluxurilor de transport curente, subliniind nevoia aducerii la zi şi a repunerii în funcţiune a liniei de ferryboat Călăraşi-Silistra.

Alte subiecte abordate pe durata întrevederii au inclus oportunitatea amendării cadrului legislativ referitor la cooperarea în situaţii de urgenţă precum cea creată de scăderea drastică a nivelului apelor Dunării, precum şi cadrul legal existent în cele două ţări pentru dezvoltarea de parteneriate public-privat.

” Căutăm soluţii pentru a face Dunărea o arteră care să ne unească şi nu una care să ne despartă, iar numărul proiectelor comune este deja proporţional cu importanţa arterei de transport a UE pe care România şi Bulgaria o reprezintă. Mai mult am discutat şi despre următorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020 şi alocările prevăzute pentru infrastructură astfel încât să avem poziţii comune la Bruxelles”, a declarat ministrul Anca Boagiu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata