Michael Jackson „ar fi putut fi salvat”

0 5
Michael Jackson „ar fi putut fi salvat” dacă ar fi primit îngrijiri adecvate, a afirmat un medic cardiolog la procesul împotriva doctorului Conrad Murray, care se desfăşoară la Los Angeles. Apărarea a anunţat că a abandonat teza autoingerării de propofol, anestezicul care a provocat moartea cântăreţului, scrie 20minutes.ch.

De câteva zile, avocaţii lui Murray se concentrează pe sedativul lorazepam, care a fost şi el găsit în corpul lui Michael Jackson şi care, conform autopsiei, a contribuit la deces, fără a fi cauza principală. Ei au confirmat miercuri că abandonează ideea autoingerării de propofol, iar procurorul David Walgren i-a cerut judecătorului permisiunea de a cita un studiu nou despre acest anestezic: acesta afirmă că ingerarea orală are „efecte nesemnificative”.

„Michael Jackson nu a luat propofol pe cale orală şi, chiar dacă ar fi făcut-o, n-ar fi murit din cauza asta”, a spus Walgren la Curtea superioară din Los Angeles.

Unul din avocaţii medicului Murray nu s-a opus menţionării studiului, arătând că: „Nu mai pledăm că propofolul a fost ingerat pe cale orală în acest caz.”

Se pare că apărarea optează acum pentru teza ingerării de pastile de lorazepam, în lipsa dr Murray.

Bazându-se pe declaraţiile date de Conrad Murray poliţiei, cardiologul Alon Steinberg a afirmat că „Michael Jackson ar fi putut fi salvat”, dacă medicul lui n-ar fi făcut dovada unor „neglijenţe grave” în îngrijirile acordate. Steinberg a amintit că medicul l-a părăsit pe cântăreţ „două minute”, ca să meargă la toaletă, iar la întoarcere Jackson nu mai respira.

Însă starul „avea încă o presiune a sângelui, puls şi ritm cardiac”, a subliniat el. Cu îngrijirile adecvate, „ar fi putut fi salvat fără îndoială în acel moment”, a adăugat el.

Potrivit cardiologului, dr Murray a făcut greşeli în cascadă, cea mai gravă fiind că n-a chemat imediat salvarea. „Când l-a văzut pe Michael în acea stare, ar fi trebuit să se gândească: +N-am echipament, n-am medicamentele necesare, n-am personal+ şi să sune imediat la 911. În loc să facă asta, l-a chemat pe asistentul” cântăreţului, a remarcat el.

El a considerat că a-l lăsa pe Michael Jackson singur în timpul administrării intravenoase de propofol este ca şi cum a-i „lăsa un bebeluş să doarmă pe masa din bucătărie”.

Nader Kamangar, doctor specializat în terapie intensivă, medicină pulmonară şi medicina somnului, a susţinut aceeaşi teză ca şi colegul său, considerând că este „de neconceput” ca propofolul să fie utilizat în afara unui mediu medical cu supraveghere strictă.

El a subliniat şi „absenţa de etică” a dr Murray, care a tratat insomnia lui Michael Jackson cu propofol, fără a încerca să cunoască – şi eventual să trateze – cauzele acesteia. „Se pare că pacientul avea probleme de dependenţă de medicamente”, iar folosirea propofolului într-un asemenea caz este „în afara oricăror standarde de îngrijire”, a adăugat Kamnagar.

Acuzat de omucidere involuntară, doctorul Conrad Murray riscă până la patru ani de închisoare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata