Seism în Bali: Turiştii speriaţi părăsesc în masă staţiunile de lux

0 5
Turiştii, care au venit să-şi petreacă vacanţa în staţiunile de lux din Bali, au început să plece în masă de teama repetării mişcărilor telurice după cutremurul de joi dimineaţă, cu magnitudinea de 6,2. Potrivit autorităţilor locale, cel puţin 42 de persoane au fost rănite, transmit canalele media internaţionale.

Cutremurul a provocat panică în oraşele de pe coasta de sud a Bali, inclusiv la Denpasar, centrul administrativ al insulei.

În timpul seismului, într-o serie de hoteluri au fost evacuaţi clienţii şi personalul, în timp ce în altele turiştii străini nici nu au simţit măcar mişcarea telurică şi şi-au părăsit camerele după ce au auzit ţipete din stradă, lăsându-se pradă panicii generale, a relatat un canal tv din Jakarta.

După relatările unor martori, în pereţii multor imobile au apărut crăpături, iar la unele case au căzut acoperişurile. Epicentrul seismului a fost localizat la o adâncime de 61 km. Conform Serviciului de geologie al SUA (USGS), pericol de tsunami nu există.

Insulele arhipelagului indonezian sunt situate pe aşa-numitul ‘Cerc de Foc al Pacificului’, cea mai întinsă şi mai activă zonă vulcanică de pe Terra, cu o lungime de peste 40.000 de km. Circa 90 procente din cutremurele de pe mapamond revin acestei zone.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata